Ministrul Sorin Grindeanu a anunţat deschiderea circulaţiei pe centura ocolitoarea a Slatinei

0
228

Ministrul Sorin Grindeanu anunţă deschiderea circulaţiei pe Lotul 2, Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti.

S-a deschis ACUM circulaţia pe Lotul 2, Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti! Încă 21,35 km de drum de mare viteză se adaugă din acest moment celor 18,5 km pe care se circulă încă din luna aprilie. Cei aproape 40 de km ai primului Drum Expres din România elimină una dintre cele mai mari probleme de pe ruta Piteşti-Craiova: aglomeraţia provocată de tranzitarea oraşelor Slatina şi Balş!”, spune ministrul.

Sorin Grindeanu arată că, prin ocolirea celor două localităţi se scurtează considerabil timpul de deplasare şi creşte gradul de siguranţă pe acest traseu care asigură legătura rutieră între Muntenia şi Oltenia.

”Construcţia celor aproximativ 40 de km ai Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti a început în luna septembrie 2019. Şi Tronsoanele 3 şi 4, construite de acelaşi antreprenor român, avansează foarte bine. Pe Tronsonul 3 stadiul fizic al lucrărilor a depăşit în acest moment 30%, iar activităţile de proiectare pentru Tronsonul 4 sunt avansate. În acest ritm circulaţia pe cei 31,75 de km ai Tronsonului 3 ar putea fi deschisă chiar anul viitor (2023), iar pe cei 31,82 km ai Tronsonului 4 se va putea circula în anul 2024”, spune Sorin Grindeanu.

Ministrul mai afirmă că, ”din păcate, Antreprenorul italian care lucrează pe tronsonul 1 (între Centura Nord Craiova şi intrarea în Balş) are mari întârzieri”. ”Stadiul fizic de doar 52% arată că pe acest tronson de 17,7 km nu va putea fi deschisă circulaţia până la sfârşitul anului, aşa cum prevede contractul. Întregul proiect al Drumului Expres Craiova-Piteşti, în lungime de peste 120 de km, este finanţat din bani europeni (POIM 2014-2021)”, menţionează ministrul pe Facebook.