Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi la Slatina, că va promova un act normativ pentru asigurarea continuităţii şi decontării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, precizând că acesta va cuprinde şi criterii de evaluare a eficienţei acestora.
Pintea a subliniat că a realizat o analiză a centrelor de permanență din țară date fiind tarifele crescute şi, în opinia sa, „şi responsabilitatea celor care lucrează acolo ar trebui să crească”. Această analiză vine după ce s-a constatat că a crescut cu 30% numărul prezentărilor la unităţile de primiri urgenţe din spitale.
„ Am făcut o analiză a acestora (n.r. centrele de permanență) pentru că, în ultima perioadă, tariful crescând foarte mult, din punctul meu de vedere, şi responsabilitatea celor care lucrează acolo trebuie să crească. Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut cu aproximativ 30 la sută, ceea ce este strigător la cer. Nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care creşte numărul prezentărilor, creşte şi finanţarea unităţii de primiri urgenţe, dar a crescut şi finanţarea centrelor de permanenţă. Eficienţă zero. Şi atunci în proiectul de act normativ pe care îl vom promova vrem să introducem şi criterii de evaluare a eficienţei centrelor de permanență. Nu cred ca este normal să avem o creștere exponențială a consultaţiilor în UPU în condiţiile în care finanțăm aceste centre”, a conchis Pintea.
Ilie Bîzoi