Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că MADR va încerca să intervină urgent cu un mecanism prin care să fie amânate ratele la bănci în cazul societăților din agricultură aflate în pericol de insolvenţă din cauza culturilor compromise de secetă, conform stiripesurse.ro
Suprafețele cultivate din România au fost afectate masiv de secetă, iar culturile distruse se ridică la aproape două milioane de hectare la porumb şi floarea-soarelui şi de 100.000 de hectare la grâu şi rapiţă, a spus ministrul.
„Foarte multe societăţi sunt în pericol de insolvenţă. Aici trebuie să intervenim cu un mecanism. O să am o discuţie cu băncile luni, voi face o solicitare şi la BNR, pentru că trebuie să găsim un mecanism prin care să vedem cum putem să suspendăm ratele la credite, dobânzile, timp de un an. Încep discuţiile cu băncile mai întâi şi apoi la BNR. Această măsură trebuie luată urgent, obligatoriu de la 1 august, pentru că altfel degeaba le dau eu în septembrie despăgubiri, pentru că vin şi îi execută şi intră firmele în insolvenţă. Pot spune că sumele care vor fi date pe despăgubiri nu vor intra sub incidenţa executării silite. Voi trece expres în actul normativ ca sumele să fie utilizate doar pentru funcţionare şi nu vor fi supuse executării silite„, a declarat Florin Barbu.