Miniștrii Chesnoiu și Câciu au stabilit lista ajutoarelor de stat ce se acordă fermierilor în acest an

0
224

Un pachet de măsuri pentru sprijinirea agriculturii și industriei alimentare a fost discutat de miniștrii Agriculturii și Finanțelor. În perioada următoare vor fi aprobate o serie de acte normative care să asigure accesul fermierilor la ajutoarele de stat din acest an, reiese dintr-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, a avut astăzi, vineri – 14 ianuarie, o întâlnire de lucru, la sediul instituției, cu ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Conform comunicării MADR, în cadrul discuțiilor au fost analizate soluții pentru diminuarea impactului prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru producătorii agricoli și cei din industria alimentară. Sunt avute în vedere compensarea bonusului de cogenerare și a costului pentru certificatele verzi, în privința energiei electrice, dar și un pachet de sprijin pentru facturile la gaze naturale.

Un alt subiect discutat l-a constituit prelungirea taxării inverse la cereale, care expiră în luna iunie 2022, având în vedere efectele pozitive produse de această măsură, respectiv reducerea evaziunii fiscale și eliminarea treptată din piață a firmelor fantomă create pentru a eluda plata TVA.

Finanțarea programelor în domeniul agriculturii a fost, de asemenea, discutată în cadrul întâlnirii, ministrul CHESNOIU subliniind că în cursul acestei zile au fost lansate pe circuitul de avizare interministerială mai multe acte normative. Acestea vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, precum și actul normativ privind organismele de certificare ecologică.

O altă temă importantă pe care ministrul Chesnoiu și ministrul Câciu au abordat-o în cadrul discuției a făcut referire la Pachetul de măsuri privind finanțarea agriculturii și industriei alimentare românești, prin care se propune acordarea de garanții și măsuri de creditare pentru:

– capital de lucru;
– refinanțarea creditelor pentru capitalizarea agricultorilor;
– retehnologizarea/automatizarea industriei alimentare;
– cofinanțarea programelor de asigurare a independenței energetice a fermei;
– operaționalizarea și funcționarea Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea pentru a răspunde nevoilor din domeniul agroalimentar.

„Prin măsurile pe care le demarăm, ne dorim să sprijinim agricultura și industria alimentară și să creștem ponderea acesteia în Produsul Intern Brut. Identificăm cele mai bune soluții pentru sprijinirea producătorilor agricoli și unităților din industria alimentară, în contextul creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Vom propune în Executiv un pachet coerent de măsuri, care să fie aplicat rapid și eficient. Pe termen mediu și lung, trebuie să avem în vedere ca producția vegetală să fie integrată în zona de procesare, astfel încât să obținem cât mai multe produse finite, alimente de care piața românească are nevoie. Sunt un susținător al integrării gospodăriei țărănești în lanțul comercial, astfel încât produsele noastre autentice să ajungă la cât mai mulți consumatori” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

La rândul său, ministrul Adrian CÂCIU a afirmat în cadrul întâlnirii că „Sprijinirea industriei agro-alimentare trebuie să devină o prioritate, pentru a crește competitivitatea și performanța într-un domeniu extrem de important pentru România. Numai prin programe realiste, cu ținte clare, vom putea reduce importurile și, în același timp, să creștem într-un ritm accelerat oferta, cu un impact pozitiv asupra deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare. Agricultorii români trebuie stimulați să producă bunuri cu valoare adăugată mai mare, de aceea, pentru Ministerul Finanțelor, agricultura este o prioritate în strategia de finanțare pentru acest an, fie că vorbim de bani publici sau de fonduri europene”.

Ministrul Chesnoiu a salutat inițiativa Ministerului Finanțelor de a constitui grupul de lucru ”e-transport”, prin care transporturile de bunuri de pe teritoriul României vor fi monitorizate printr-un nou sistem electronic național, măsură cu impact în reducerea evaziunii fiscale pentru domeniul legume-fructe.

La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au agreat ca în cel mai scurt timp să demareze un program de colaborare interinstituțională, implicând Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor, Ministerul Administrației și Internelor (IGPR), Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – care să genereze acțiuni de control încrucișate pentru verificarea respectării legislației în domeniul comerțului cu legume-fructe și produse agroalimentare.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Sursa: www.agrointel.ro