Mica Unire, celebrată la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Slatina

0
1114

Mica Unire a fost celebrată și la Slatina mați, 24 ianuarie, pe platoul din fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața Magazinului Oltul.

La eveniment au fost prezenți prefectul județului, Florin Homorean, subprefectul Cosmin Florean, primarul Slatinei, Emil Moț, viceprimarii municipiului Gigi Vâlceleanu și Alexandru Berechet,președintele CJ Olt, Marius Oprescu,  cei doi vicepreședinți ai CJ Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, senatorul PSD Siminica Mirea, deputatul marius Iancu, șefii structurilor din cadrul MAI, dar și cadre militare în rezervă și în retragere.

Ca de fiecare dată, oltenii sărbătoresc Mica Unire, și astăzi suntem cu toții aici deși frigul a încercat să ne oprească din acest eveniment. A fost foarte multă lume și ne-am adus aminte cu toții, așa cum trebuie, de acest eveniment important din formarea statului român”, a transmis Marius Oprescu.