Meteorologii anunță ninsori viscolite, în mai multe județe

0
760

Meteorologii au emis vineri, 26 noiembrie, o atenționare cod galben de intensificări ale vântului și ninsoare viscolită în Carpații Meridionali, fiind afectate județele Timiș, Caraș-Severin, parțial Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Brașov, Prahova și Buzău, dar și Constanța și Tulcea.

Atenționarea meteorologică este valabilă pentru intervalul 26 noiembrie, ora 12.00 – 27 noiembrie, ora 2.00.

„În intervalul menționat, în Banat, în cursul nopții și pe litoral, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60…80 kilometri pe oră. În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăși 90…100 kilometri pe oră și, temporar, va ninge viscolit”, au transmis meteorologii.

foto:arhivă