Teribila veste căzută ca un trăznet în dimineața zilei de 13 când toată lumea a aflat despre dispariția președintelui PNL Olt, Costel Moisescu a îndoliat scena politică. Familia, prietenii dar și cunoscuții sunt în stare de șoc și încă nu înțeleg dispariția fulgerătoare a unui om care mai avea multe de spus și de făcut în această lume.
La aflarea veștii, reacțiile de regret și condoleanțe nu au întârziat să apară atât din partea apropiaților și colegilor de partid, cât și din partea colegilor de la celelalte organizații politice din județ. ,,Într-o dimineaţă tristă a plecat dintre noi Costel Moisescu, preşedintele PNL Olt, un om bun şi un partener onest. Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!”, a fost mesajul președintelui PNL, Ludovic Orban. Printre cei mai afectați de această veste a fost deputatul Gigel Știrbu care a dorit să transmită un ultim mesaj bunului său prieten: „O pierdere imensă pentru județul Olt! O pierdere imensă pentru mine! Odihneşte-te în pace, bunul meu prieten!”, a fost mesajul postat de acesta pe pagina sa de socializare. În opinia senatorului PNL de Olt, Siminica Mirea, Oltul a pierdut un om valoros: „Din păcate, o veste tristă ne-a cutremurat pe toți. A plecat dintre noi un coleg și-un foarte bun prieten: ION MOISESCU – preşedintele Partidului Național Liberal Olt. Politica de la Olt a pierdut astfel un om valoros, un profesionist desăvârșit, iar trecerea sa în nefiinţă ne lasă fără cuvinte și ne îndeamnă să păstrăm împreună un moment de reculegere pentru cel alături de care am petrecut atâtea clipe frumoase… Cu profundă durere în suflet, transmit condoleanţele familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost mesajul senatorului de Olt, Siminica Mirea. ,,Ne-a părăsit un om bun. Rămas bun, Domnule Preşedinte! Dumnezeu să vă aibă în pază!”, a spus Sorin Țârcomnicu, liderul PNL Slatina. „Nu pot să cred că nu mai este printre noi. Am vorbit cu el seara, înainte cu câteva ore de tragedia care avea să vină. Sunt profound îndurerat și nu cred că de acum înainte bunul meu prieten nu o să îmi mai răspundă la telefon. Este trist și totodată de necrezut. Sunt alături de familia bunului meu prieten”, a declarat Ion Prioteasa, edilul orașului Scornicești. Colegii de partid au fost alături sâmbătă de familia îndoliată pentru a-l conduce pe ultimul drum pe camaradul lor. Păreri de rău au avut și adversarii politici care au fost și ei surprinși de teribila veste. Aceștia au recunoscut că au pierdut un adversar redutabil cu care s-au războit în multe campanii electoral dar și pe scena politică în decursul ultimilor ani. Fost liberal, Ioan Ciugulea, actualmente președinte executiv la ALDE și-a exprimat și el regretul cu privire la dispariția fulgerătoare a lui Costel Moisescu. „Este singurul om cu care nu m-am certat niciodată, nici după ce am plecat din PNL. Nu pot să cred că nu mai este printre noi”, a ținut să remarce Ioan Ciugulea. La rândul său președintele ALDE Olt, Mihai Niță a declarat că PNL a pierdut un om de o mare valoare. „Partidul Național Liberal a pierdut o mare valoare, un om bun și onest care a știut să lupte în bătăliile politice și nu numai. Regretăm pierderea lui”, a subliniat Niță. Social democrații olteni s-au alăturat și ei politicienilor care și-au exprimat mesaje cu privire la dispariția lui Costel Moisescu. ,,Sincere condoleanțe familiei președintelui PNL Olt, Costel Moisescu. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a fost mesajul deputatului PSD, Marius Iancu. ,,Am aflat cu stupoare vestea încetării din viață a domnului Costel Moisescu, unul dintre cei mai semnificativi reprezentanți ai liberalismului din județul Olt de după 1990. Adversar politic redutabil, el a fost unanim apreciat și stimat pentru calitățile sale deosebite, pentru experienţa sa politică, dar mai ales pentru spiritul său ponderat şi echilibrat. Pot spune sincer că nu doar PNL Olt a pierdut pe unul dintre cei mai importanți politicieni ai săi, ci întreaga scenă politică autohtonă. Dumnezeu să îl odihnească în pace!…”, a fost mesajul primarului municipiului Slatina, Emil Moț. Președintele PNL Olt a murit în urma unui infarct suferit pe 13 octombrie 2017, la vârsta de numai 51 de ani. El era căsătorit și avea doi copii, ambii băieți. Ion Moisescu, președintele PNL Olt a fost condus pe ultimul drum sâmbătă. Acesta era și un foarte bun om de afaceri local, patron al restaurantului Donald din Scornicești, consilier județean în mai multe mandate și fost director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Olt, Ion Moisescu a făcut parte, foarte mulți ani, din staff-ul de conducere al PNL Olt, din funcția de prim-vicepreședinte al organizației urcând pe cea de președinte în aprilie anul acesta. În primăvara acestui an Costel Moisescu a fost ales președinte al Organizației Județene de la PNL Olt. Avea o grămadă de planuri pentru a relansa scena politică, din nefericire se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu el.