Medicii veterinari din Olt și-au serbat ziua

0
923

Colegiul Medicilor Veterinari Olt a organizat la ceas aniversar o întâlnire la care au participat majoritatea medicilor veterinari din județ și alți invitați. Evenimentul a fost organizat la restaurant PSG Ballroom Slatina, cu ocazia Zilei Medicului Veterinar care se serbează în fiecare an pe 15 mai.

Odată pe an, de ziua lor, medicii veterinari din România participa la o întâlnire informală, în cadrul căreia cu toții încearcă să se simtă bine împreună cu familiile, cu colegii și prietenii, pentru a mai uita de problemele cu care se confruntă în profesie. Anul acesta, petrecerea festivă care a marcat evenimentul la Olt a avut loc, miercuri după amiază, 15 mai, iar cu acest prilej, medicii veterinari, cei care se îngrijesc de sănătatea animalelor cât și de siguranța alimentelor consumate de oameni, și-au urat unii altora LA MULȚI ANI!

La evenimentul organizat la PSG Slatina, alături de sufletul acestei acțiuni, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Olt, dr. Ion Bozgă și directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea, au fost prezenți și invitați de seamă. Este vorba despre vicepreședintele Comisiei de Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii din Camera Deputaților, deputatul Dănuț Păle, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate Publică, senatorul Renică Diaconescu și din partea  Academiei Române, academicianul Nicolae Manolescu.

Iar oficialii de la București nu au venit cu mâna goală, ci cu vești bune pentru medicii veterinari. Deputatul Dănuț Păle a declarat că luni, 14 mai, în Comisia de Agricultură a fost aprobat un proiect de lege privind finanțarea medicului veterinar ceea ce înseamnă un pas mare în această profesiune.

Cu ajutorul domnului președinte al Comisiei de Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii, deputatul  Alexandru Stănescu și împreună cu conducerea, pentru că totul este până la urmă pe decizie politică, întrucât medicii veterinari de liberă practică, concesionarii cum îi știm, sunt într-o situație financiară dezastruoasă, s-a luat hotărârea ca pentru activitățile pe care le desfășoară în ceea ce privesc supravegherea în teritoriu, recoltarea de probe pentru anumite examene pe sănătate animală, pentru consilierea cetățenilor pe lanțul alimentar, pentru învățământ continuu, la un program de 8 ore  de luni și până vineri cu angajat un asistent veterinar să primească o sumă de 10.000 de lei pentru fiecare cabinet, dar toate făcute în urma unor deconturi cu documente justificative. Să nu înțeleagă cineva că este vreun ajutor social. Dorim să venim în întâmpinarea lor pentru că este o realitate în ceea ce privește starea economică a colegilor. Sunt teritorii care nu mai au medici veterinari, dar acolo sunt animale, iar medicul veterinar cum spunea Luis Pasteur, dacă medicul uman salva omul, medicul veterinar trebuie să salveze omenirea, atunci el are toată tragerea de inimă să meargă și să își desfășoare activitate în zonele rurale. Cam în mare aceasta este modificare legislativă și încă o dată mulțumesc celor care au înțeles că această categorie trebuie să primească o sumă de bani pentru a cere de la ei exigență și calitate în actul medical”, a precizat deputatul Păle.

Vicepreședintele Comisiei de Sănătate Publică, senatorul Renică Diaconescu este de părere că Legea medicului veterinar trebuie regândită. Sunt colegii noștri indiferent ce tratează. Până la urmă meseria de medic veterinar este chiar mai grea decât cea umană și faptul că au acum o zbatere de regăsire a lor, de reformare cred a acestei profesii mă face să cred văzându-i că vor reuși pentru că în funcție de munca pe care o desfășoară ei acum, de organizare trebuie să se refacă rețelele care s-au pierdut în mediul rural și acest lucru va fi foarte greu. Trebuie să regândim Legea medicului veterinar exact cum sunt repartizați medicii de familie în teritoriu așa să fie repartizați și dânșii. Deficitul de personal se datorează faptului nu că nu ar fi medici ci că nu mai este atractiv mediul rural pentru medicii veterinari. Mulți dintre ei preferă să stea în orașe unde au alți pacienți , să spunem așa decât cei din mediul rural, dar afecțiunile cele mai grave acolo sunt și cred că începutul reformei ar trebui să se facă de acolo. Și eu am susținut întotdeauna să se pună pe picioare medicina veterinară pentru că este o nouă concepție în lume a medicinei. Se cheamă «One Health»,  o singură medicină. Eu sunt membru al staff-ului acestei societăți care ține de Academia medicală și prin funcția pe care o am trebuie să impulsionez și să fac lobby pentru ca această nouă abordare a medicinei să între și în România. Suntem considerați pionerii «One Health», va fi și un Congres în iunie în Romania, și pot să vă vorbesc foarte mult, dar fără o medicină integrată, umană, veterinară, mediu, apă, lucrurile nu se vor împleti bine în ceea ce privește cazuistica bolilor din România. Dacă exista acest «One Health»  în România și era bine structurat nu am fi avut atâtea epidemii de boli care au secerat foarte multe animale, a concluzionat senatorul Renică Diaconescu.

Despre conceptul „One Health” a vorbit și academicianul Nicolae Manolescu.

Colegiul Medicilor veterinari este absolut o necesitate. Istoric ne arată că așa este pentru că ei trebuie în primul rând să fie mari profesioniști, dar începând cu ultimii ani, culminând poate cu anul acesta medicina veterinară va avea o sarcină mult mai mare și deci cu atât mai mult îți trebuie profesioniști de înaltă valoare.  Dumneavoastră știți probabil că în lume acum ONU desfășoară implementarea unui nou concept medical global «One Health» . Aceste mecanism nou este promovat în primul rând de către medicina veterinară. Vă dați seama că medicina veterinară acum va apărea într-un mod cu totul și cu totul deosebit de coordonator național pe alte profesii pentru că «One Health»,  înseamnă o singură sănătate, om , animale și mediu. Promovarea medicului veterinar este asigurată de faptul că el este singurul specialist care are o dualitate și anume: el cunoaște și face față tuturor provocărilor de mediu. Nicio altă profesie, în afară de specialiștii în mediu, nu are această calitate. Și din cauza aceasta medicina veterinară acum are o perspectivă cu totul și cu totul deosebită și Colegiul  Medicilor nu face altceva decât să prepare acești specialiști care astăzi vor avea o altă aureolă.  De asemenea, medicii veterinari trebuie să ajungă și numeric nu numai calitativ în postura de a face față unor provocări care de data asta vor ieși din frontiera activității lor curente. Vor avea activități care să fie evident complimentare, dar trebuie și acelea știute și atunci și numărul de specialiști trebuie să ajungă la un nivel care să poată să asigure aceste activități, a conchis Manolescu.

La eveniment, în afară de luările de cuvânt ale participanților, au fost decernate medalii, disticții și diplome invitațiilor și medicilor veterinari pentru activitatea desfășurată. La finalul zilei a fost organizată o masă festivă, cu lăutari, după cum a precizat însuși președintele Colegiului Medicilor Veterinari Olt, dr. Ion Bozgă, atmosfera fiind întreținută de o parte din membri Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”. „Astăzi 15 mai organizăm un eveniment care constă în festivitatea sărbătorii medicului veterinar. Din 1939 când s-a înființat Colegiul Medicilor Veterinari din România până în 49 când comuniștii l-au desființat și s-a reînființat în 1998 prin legea 160 până în prezent. De atunci s-a stabilit într-un Congres ca odată pe an și anume în ziua de 15 mai să fie ziua profesională a medicului veterinar. Noi de obicei o organizam în altă zi din lună. Acum am stabilit să o ținem în ziua de astăzi. Sunt două evenimente. Pe lângă acesta se împlinesc 80 de ani de la înființarea Colegiului Medicilor Veterinari. Colegiul este forul profesional care constituie și trasează temeiul legal al profesiei medical veterinare”, a spus Bozgă.

Petrecerea s-a încheiat târziu, în noapte.