Peste 100 m3 material lemnos, în valoare de peste 95.000 lei, a fost confiscat de polițiștii olteni.
Polițiștii olteni au depistat la data de 2 mai 2017, două autotrenuri încărcate cu masă lemnoasă, de esență stejar, în pădurea de pe raza comunei Topana. Mijloacele de transport încărcate cu masă lemnoasă au fost conduse la Ocolul Silvic Vulturești, județul Olt, în vederea descărcării materialului lemnos și inventarierii acestuia. „În urma cercetărilor, s-a stabilit că o societate comercială, cu sediul în municipiul Pitești, județul Argeș, administrată de un tânăr, de 29 ani, din aceeași localitate, a emis două avize de însoțire a materialului lemnos în cantitate totală de 62,258 m3, pentru cele două autotrenuri. Totodată, s-a constatat că aceeași firmă avea depozitați 44,288 m3 într-un spațiu pentru care nu a solicitat acord de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special. Persoana juridică în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 30.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.
Cantitatea totală de 106,54 m3 lemn rotund de lucru – esență gârniță, în valoare totală de 95.886 lei, a fost confiscată, în baza prevederilor aceleiași legi, lemnul fiind predat Ocolului Silvic Vulturești.
Mădălina Stîlpeanu