Mașina Aro condusă cândva de Nicolae Ceaușescu va fi pusă la vânzare de ANAF, așa că ai șansa să te simți și tu ca fostul dictator dacă ai destui bani să cumperi automobilul.
După cum te-ai obișnuit, Agenția Națională pentru Administrare Fiscală scoate la licitație mașinile confiscate de la rău platnici sau de la oameni care au prejudiciat statul sub alte forme.
După ce anul acesta instituția a scos la vânzare chiar și mărci de lux ca Mercedes, BMW, Audi la prețuri de nimic, de la începutul lui 2019 o să ai ocazia să cumperi o mașină care a aparținut chiar lui Ceaușescu.
Este vorba de un Aro fabricat în 1977 la fosta uzina auto de la Câmpulung. După Revoluție, mașina a intrat în posesia lui Ovidiu Tender, un om de afaceri condamnat anul acesta la 12 ani de închisoare în dosarul falimentării combinatului CAROM.
Automobilul de teren Aro pare bine întreținut, după cum se vede în imaginile publicate de agenție, este perfect funcționat și nu are la bord decât 72.400 de kilometri. În plus, este un model nou, făcut special pentru cuplul Ceaușescu.
Prețul de pornire al mașinii Aro este de 137.400 de lei, iar licitația urmează să fie organizată pe 31 ianuarie 2019 la sediul ANAF din București.
Cuplul Ceaușescu a fost plimbat cu mai multe mașini cât timp s-au aflat la conducerea statului, iar după ce au fost executați, bunurile lor au fost scoase la licitație. Mașinile au fost cea mai mare atracție pentru românii curioși să vadă în ce lux trăiau Ceaușeștii, în timp ce românul de rând abia dacă avea ce să pună pe masă.
Cea mai celebră mașină care a aparținut lui Ceaușescu este Dacia 2000, un automobil superb de culoare albastră, echipat cu aer condiționat, geamuri electrice, motor de 2.200 de centimetri cubi și dotată și cu un fel de pilot automat (atât cât se putea pentru o mașină produsă în 1981).
Sursa : playtech.ro