Masca de protecţie se poartă din nou în apropierea şcolilor din Olt

Date:

Autorităţile din Olt au adoptat, luni, 13 septembrie, o hotărâre prin care se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ din județul Olt.

„Având în vedere trendul ascendent constant al cazurilor confirmate cu infecția Covid-19, cât și creșterea numărului de localități unde incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1/1.000, și luând în considerare prevederile art. 1 din Anexa 2 – Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților la HG nr. 932/2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a hotărât, la propunerea Direcției de Sănătate Publică Olt, instituirea obligației de purtarea măștii, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în proximitatea tuturor unităților de învățământ din județul Olt, până la o distanță de 50 de metri de intrarea în perimetrul școlii”, transmite Prefectura Olt.

Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată la 14 zile în judeţul Olt, la data de 13.09.2021, este de 0,853/1.000 locuitori, iar în 53 de localităţi nu a fost înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...