Vești importante pentru toți cei care își doresc un post în sectorul public. Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, totul s-ar putea modifica radical.
Potrivit proiectului, pentru a ocupa o astfel de funcție veți fi nevoiți să treceți de un examen național. Acest examen va fi o modalitate de selectare inițială. Acesta se va aplica în perioada 2020-2021 pentru funcțiile publice de debutant și pentru cele aferente categoriei înalților funcționari publici.
Ulterior, începând cu anul 2022, concursul național va fi extins pentru alte categorii de funcții din cadrul administrației publice.
Cei care trec de acest concurs vor avea dreptul de a concura, timp de trei ani, exact pentru postul scos de respectiva instituție publică.
Cei care trec de examenul național vor merge la examenul organizat de fiecare instituție publică în parte, se arată în OUG.
Sursa: bugetul.ro