Cardurile bancare și tranzacțiile online aduc numeroase beneficii în prezent, scăzând din ce în ce mai mult nevoia de cash, însă odata cu dezvoltarea tehnologiei acestea au devenit din ce în ce mai riscante, existând de multe ori pericolul să rămânem fără bani în cont.
După ce românii au doborât recorduri în materie de cumpărături online şi retrageri de bani în perioada Sărbătorilor, ianuarie e luna bilanţului. Şi sunt mulţi cei care descoperă că din cont le-au dispărut bani. E mâna infractorilor digitali, care nu se mulţumesc cu sume mici. Sunt însă şi metode gratuite prin care vă puteţi proteja banii!
Toate cardurile bancare ce au căzut victimă hackerilor în ultima perioadă au un lucru în comun. Posesorii au mers pe încrederea comercianţilor şi nu au verificat extrasul de cont după fiecare tranzacţie.
Din evidenţele bănci reiese că tranzacţia a fost făcută tocmai în Luxemburg, deşi proprietara nu a părăsit România în acea perioadă. Nu se ştie cum a fost posibilă frauda, dar experţii admit că datele unui card pot ajunge în mâinile unor infractori, scrie romaniatv.net.
O fraudă la fel de întâlnită privind cardurile bancare este cea în care hackerii instalează pe bancomate reale dispozitive care clonează cardurile.
Astfel, dacă ar fi compromis cardul, hoţii digitali nu ar mai avea ce să fure. O soluţie care costă între 5 şi 10 lei pe lună e ca banca să trimită SMS-uri de fiecare dată când în cont se înregistrează o tranzacţie mai mare de 100 de lei. Experţii IT spun că România e în top 10 ţări din lume unde hackerii îşi fac cel mai des simţită prezenţa. Banii românilor sunt însă asiguraţi.
Nivelul de fraudă înregistrat în România este de 0,005% din volumul total al tranzacţiilor. Dacă un client suspectează că i-a fost fraudat cardul, în cazul contestaţiilor justificate, îi va fi rambursată integral suma.
Restituirea banilor durează, în medie, o lună. Experţii recomandă verificarea săptămânală a soldului, dar şi schimbarea codului PIN măcar o dată pe an.
Sursa:bugetul.ro