Mare atenție! Codul Rutier se modifică din nou- Tot ce trebuie să știți

0
433

Mare atenție, români! Codul Rutier va suferi noi modificări după ce o nouă inițiativă legislativă a fost depusă la Parlament.

Cauza este apariția și înmulțirea trotinetelor electrice, vehicule care au prins foarte bine la publicul din România.

Cei care utilizează aceste vehicule sunt adesea amendați iar noua propunere aduce reglementări pentru crearea unei noi categorii de vehicule.

Documentul, care a fost depus la Camera Deputaților, i-ar putea scăpa de cei care folsesc aceste vehicule de riscul amenzilor.

Inițiatorul, deputatul Sorini-Dan Moldova, a explicat că: „vehiculele electrice care depăşesc viteza de 25 km/h sunt considerate mopede. Astfel, foarte multe trotinete electrice intră în această categorie pentru care se solicită permis de conducere categoria AM şi este necesară înmatricularea acestora la autorităţile locale”.

Deputatul a mai spus că trotineta urmează să fie definită ca: ”vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 40 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW.”

Prin propunerea legislativă, trotinetele se vor supune acelorași reguli de circulație pe care le respectă și bicicliștii iar persoanele sub 18 ani vor trebui să poarte cască de protecție.

Sursa: bugetul.ro