Malta angajează 250 de şoferi de autobuz din Olt. Se cere permis categoriile B şi D

0
508

Un angajator din Malta recrutează prin reţeaua EURES 250 de şoferi de autobuz. Oferta este valabilă pentru persoanele care posedă permis de conducere categoriile B şi DCandidaţii trebuie însă să cunoască limba engleză, înţeles şi vorbit.

Nu mai puţin de 250 de locuri de muncă. Atât pune la bătaie o companie din Malta care caută şoferi de autobuz . Maltezul plăteşte până la 6,5 euro pe oră, spun reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt. Orele suplimentare sunt plătite, dacă angajatul depăşeşte 48 de ore pe săptămână. „De asemenea, angajaţii pot beneficia de un bonus de performanţă de 600 de euro pe lună dacă se lucrează de sărbători legale. Acestea sunt plătit dublu, schimburile de noapte fiind plătite suplimentar.  Totodată, sunt plătite concediile medicale, concediile de maternitate şi concediile speciale cu aprobarea companiei”, a spus Elena Ţane, consilierul EURES din cadrul AJOFM Olt. În plus, angajatorul oferă şi alte beneficii precum: asigurare de sănătate, transport public gratuit pentru angajaţii familiei acestuia şi asistenţă pentru obţinerea tuturor documentelor necesare. De asemenea, compania decontează cheltuielile cu avionul după şase luni lucrate. Salariaţii beneficiază de concediu anual între 24 şi 28 de zile pe an în funcţie de timpul lucrat. Durata contractului este pe perioadă determinată, de un an, cu o perioadă de probă de şase luni, ulterior cu posibilitate de prelungire pe perioadă nedeterminată. Termenul de valabilitatea al ofertei este 26 iulie2017. Persoanele interesate de aceste posturi trebuie însă să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul AJOFM Olt pentru a fi înregistrate în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut.

Ilie Bîzoi