Mai mulți examinatori la examenul pentru obținerea permisului de conducere

0
934

Pentru a veni în sprijinul candidaților care susțin examenul pentru obținerea permisului de conducere – proba practică, prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru delegarea a trei lucrători în vederea desfășurării activității de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt.

Astfel, începând de astăzi, 1 martie 2018, trei lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost delegați pentru a desfășura activitatea de examinare alături de cei trei examinatori ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, numărul lucrătorilor care vor desfășura această activitate fiind așadar dublat. Măsura a fost luată în vederea reducerii timpului de așteptare dintre proba teoretică și cea practică”, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție de Instituția Prefectului.

 Ilie Bîzoi