Mădălina Ghenea nu se grăbește să-și boteze fetița

Date:

După o lungă perioadă de absență, slătineanca Mădălina Ghenea s-a întors în lumina reflectoarelor, iar primul pas în acest sens a fost să plece în Italia, acolo unde este foarte cunoscută. Frumoasa româncă are o relaţie tensionată cu milionarul Matei Stratan, tatăl fetiţei ei.

De ceva timp, în cuplul Mădălina Ghenea şi Matei Stratan nu mai curge lapte şi miere, ci dimpotrivă cei doi se află la cuţite. Vedeta şi Matei Stratan locuiesc separat, dar continuă să fie cei mai buni părinţi pentru fetița lor, micuţa Charlotte. Copila celor doi va împlini la 2 aprilie vârsta de 1 an, dar până la acel moment mama ei a ales să revină în carieră. Recent, actriţa a anunţat că s-a întors la Milano, acolo unde se află şi agentul ei, care îi organizează toate apariţiile şi şedinţele foto.

Mădălina Ghenea și Matei Stratan urmează să-și boteze fetița, pe micuța Charlotte. Data botezului nu a fost stabilită încă, cert este că evenimentul se va oficia până la toamnă.

 

Florina Dinu

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...