Mădălin Teodosescu, primarul orașului Balș, cercetat PENAL

0
650
Cu doar câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, pe numele primarului din Balş, Mădălin Teodosescu a fost deschis un dosar penal pentru lovirea sau alte violenţe şi distrugere, după ce, joi, a lovit şi insultat un tânăr şi i-a distrus telefonul.

Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că evenimentul s-a petrecut pe strada Nicolae Bălcescu din Balş. În urma acestui conflict,  tânărul a depus plângere la poliţie.

„La data de 21 noiembrie, în jurul orelor 17.00, un bărbat de 33 de ani din orașul Bals, a sesizat prin plângere scrisă faptul că în cursul aceleași zile, in jurul orelor 16.00, in timp ce se afla pe strada Nicolae Bălcescu, din localitate ar fi fost victima unei agresiuni. Bărbatul a declarat că în timp ce filma pe spațiul public, lângă acesta a venit un barbat de 49 de ani, primarul orasului Bals, care l-ar fi lovit si i-ar fi distrus telefonul mobil.  În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe si distrugere”, a declarat Grigorescu.