Locuitorii comunei Vișina și-au primit vineri, 24 noiembrie, extrasele de carte funciară pentru case și terenuri. Lucrările de cadastru au fost realizate gratuit, în cadrul unui program derulat la nivel național de Agenția Naţională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
În urma recepției documentelor tehnice, în comuna Vișina a rezultat un număr de 6.175 imobile. Oamenii și-au exprimat mulțumirea față de acest demers, care i-a ajutat să economisească sume importante și le-a pus ordine în documentele de proprietate. Lucrările de înregistrare sistematică în Vișina au început ca urmare a primei licitații organizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). La înmânarea documentelor de proprietate de la Vișina au luat parte șefi ai instituțiilor implicate în acest program național de cadastru, parlamentari de Olt, dar și reprezentanți ai administrației publice locale. Este vorba despre directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Radu Codruţ Ștefănescu, deputaţii Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan, consilierul din cadrul Ministerului Agriculturii, Emil Marinescu, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, Gigel Chiriţă, şi bineînţeles primarul comunei Vişina, Gelu Mariţa.
Ilie Bîzoi