Plenul reunit al Parlamentului a adoptat marți seară legea bugetului de stat pe anul 2021 și pe cea a bugetului asigurărilor sociale.
Proiectul a fost adoptat cu 234 de voturi „pentru” și 170 de voturi „împotrivă”.
Pe marginea acestui subiect, senatorul de Olt, Liviu Voiculescu a făcut următoarea declarație:
”După doua zile de dezbateri, Plenul Parlamentului a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 cu 234 voturi pentru și 170 împotriva.
Bugetul pe anul acesta este orientat către creșterea semnificativă a investițiilor publice, relansare economică, susținerea mediului de afaceri și angajaților, continuarea luptei împotriva pandemiei de Covid-19. Niciun salariu și nicio pensie pe baza contributivității nu vor avea de suferit.
5,5% din PIB (61,4 miliarde lei) se alocă pentru pentru investiții, cel mai ridicat nivel prevăzut vreodată. Creşterea economică este estimată la 4,31%.
Rețeta redresării economice este cea a investițiilor masive, care creează noi locuri de muncă, un alt obiectiv important fiind o absorbție crescută a fondurilor europene.
2021 este anul reformelor și al investițiilor, iar bugetul este unul al echilibrului, care așază structura economiei și pune bazele unei construcții solide pentru următorii ani.” a declarat liberalul.