LISTA. FIRME DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ DIN OLT, CIFRE DE AFACERI AMEȚITOARE

0
616

Firmele din Olt din domeniul industriei alimentare (primele zece din top) au generat în 2019 cifre de afaceri cumulate în valoare de peste 260 milioane RON  (mai exact 260. 531.777 RON), conform datelor oferite de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, din situaţiile financiare obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea Gazeta Oltului.

Firma cu cea mai mare cifră de afaceri în 2019 a fost MALINA LUX SRL din Caracal.  Societatea a reușit să se claseze pe locul I cu o cifră de afaceri de 90.877.577 RON (adică peste 900 miliarde ROL).

Pe locul doi în top s-a situat MATRA SRL din Scornicești care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 58.666.155 RON. Podiumul este completat de de NATURAL SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 35.474.454 RON. Locul patru în acest clasament este ocupat de ALX ROM SRL din Rusănești cu o cifră de afaceri declarată de 25.876.470 RON. Locul cinci în acest top este ocupat de APRO COM IMPEX SRL din Slatina societate care a înregistrat o cifră de afaceri de 10.841.898 RON. Locul șase în această ierarhie este deținut de SINCER SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 9.199.156 RON. Pe locul șapte se regăsește MIC MARDACO SRL din Slătioara cu o cifră de afaceri de 8.829.627 RON. Locul opt în această ierarhie este deținut de BEYOND INVESTMENT GROUP BIG SRL din Caracal cu o cifră de afaceri de 8.744.207 RON. Penultima poziție în top zece este ocupată de IRVEN COM SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 7.157.723 RON, în timp ce poziția a zecea este ocupată de SOEX 93 SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 4.864.510 RON.

În ce privește profitul net obținut de primele 10 firme din domeniul industriei alimentare din Olt în 2019 situația se prezintă astfel: locul I- NATURAL SRL cu un profit net înregistrat de 7.335.298 RON; locul II- MALINA LUX SRL cu un câștig net declarat de 4.073.993 RON; Locul III- ALX ROM SRL cu un profit de 2.004.438 RON; locul IV- MONTE VERDE GROUP SRL din Caracal cu un câștig net de 1.560.833 RON; locul V- IRVEN COM SRL cu un profit net realizat anul trecut de 1.069.165 RON; locul VI- SPERANTA MOREX SRL din Caracal cu un câștig net realizat de 965.622 RON; locul VII- PANDIPO SRL din Slatina cu un profit net de 677.245 RON; ; Locul VIII- MARINI PATISERIE COFETARIE SRL din Slatina cu un câștig net de 602.725 RON; locul IX- MIC MARDACO SRL cu un profit net de 539.206  RON și locul X- CUPTORUL MAGIC PAN SGF SRL din Slatina cu un câștig net realizat de 389.394  RON.

 „Primii 10 profesioniști din registrul comerțului Olt, cu activitate încadrată la diviziunea CAEN 10-industrie alimentară, conform datelor din 9.902 situații financiare pentru anul 2019 obținute de la Ministerul Finanțelor Publice și preluate în registrul comerțului au realizat un profit net cumulat de 19.217.919 RON”, a precizat Nicoleta Cerasela Bubatu, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt.