Linie telefonică la ITM Olt, pentru reclamarea încălcării legislaţiei muncii, de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. Vezi ce amenzi riscă patronii care îi cheamă pe salariaţi la lucru

0
829

Inspectorii de muncă vor asigura serviciul de permanenţă şi pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, şi pe 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, spune conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt.

Prin intermediul acestui serviciu de permanenţă cetăţenii vor avea posibilitatea să intre în legătură telefonică directă cu unul dintre inspectorii de muncă pentru a sesiza eventuale încălcări ale legislaţiei muncii sau producerea unor evenimente de muncă. ITM Olt atrage atenţia agenţilor economici că aceste zile sunt decretate prin lege ca zile libere acordate potrivit Codului Muncii.

„În cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii şi cheamă angajaţii la lucru sunt pasibili de amendă contravenţională de la 5.000 la 10.000 lei”, a declarat inspectorul şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Excepţie de la această regulă fac unităţile sanitare, cele de alimentaţie publică precum şi cele în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în astfel de unităţi trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numărul de telefon disponibil  la care salariaţii sau alte persoane pot sesiza anumite aspecte legate de procesul muncii la ITM Olt este 0249.439.283.

Ilie Bîzoi