Legea Educației Naționale, respinsă de președintele Klaus Iohannis

0
256

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, joi, 3 ianuarie, pentru reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr.1/2011. Anunțul a fost făcut de consilierul prezidențial pe Educație, Ligia Deca, în cadrul unei declarații de presă.

„Președintele Klaus Iohannis respinge tăierea numărului de ore la învățământul primar, în gimnaziu și în liceu și trimite Parlamentului pentru reexaminare legea prin care se „realizează reducerea din pix a numărului de ore din ciclul primar, gimnazial și liceal începând cu următorul an școlar”. Potrivit acestor reglementări, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile – cadru de învățământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 la învățământul gimnazial și 30 la învățământul liceal. Această nouă modificare a Legii riscă să producă efecte negative și cel mai probabil va exista un val de concedieri în sistemul de învățământ”, a declarat Ligia Deca.

Cei care au venit cu ideea unor schimbări sunt nimeni alții decât doi dintre cei care au și ocupat funcția de ministru al educației.

„Reamintim că începerea modificărilor  articolului 66 din Legea Educației Naționale a fost inițiată în anul 2013 de Liviu Pop și Ecaterina Andronescu”, afirmă Ligia Deca.

Larisa Manolache