Pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt, au intervenit în această seară pe Drumul European 574, în localitatea Negreni, la un accident rutier.
În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau o femeie și doi minori.
La sosirea echipajelor, autoturismul se afla în afară carosabilului, în șanț, iar femeia aflată la volan era blocată în acesta și un minor în vârstă de opt ani se aflau blocați în autoturism.
Pompierii de la descarcerare au acționat cu accesoriile din dotare pentru calarea autoturismului, deconectarea bornelor bateriei și extragerea victimelor.
Femeia, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Slatina, prezenta traumatism cranio-facial și suspiciuni de fracturi la membrele superioare, minorul în vârstă de opt ani, prezenta suspiciune de fractură femur strâng, iar celălalt minor, de un an, nu prezenta urme vizibile de traumă.
Atât mama cât și cei doi copii au fost transportați la UPU Slatina.