LA SPITALUL JUDEȚEAN SLATINA, DISCIPLINĂ DE FIER …!

0
2375

11 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost sancționate disciplinar, în 2019, pentru că nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Daca unele dintre acestea au primit avertismente scrise, în alte situații s-a luat măsura reducerii salariale și chiar desfacerea contractului de munca. Patru dintre salariații sancționați au contestat în instanță măsura disciplinară.

Nu mai puțin de 11 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Slatina s-au aflat în 2019 în atenția Comisiei de Disciplină a unității sanitare pentru abateri profesionale. În funcție de gravitatea faptelor au fost aplicate sancțiuni disciplinare. Dacă în unele cazuri s-a luat măsura sancționării cu avertisment scris, în alte situații s-a luat măsura reducerii salariale și chiar desfacerea contractului de muncă. „În anul 2019, au fost sancționate 11 cadre medicale, sancțiunile constând în avertismente scrise, reducerea salariului cu 10% pe o durată de două luni , respectiv trei luni și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Din cele 11 sancțiuni disciplinare aplicate, patru au fost contestate în instanță”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, la solicitarea Gazeta Oltului.

Fiecare caz în parte a fost analizat de către Comisia de Disciplină de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slatina, iar deciziile luate de către aceasta sunt acoperite de argumente justificative. În anul 2018 au fost sancționate opt cadre medicale, sancțiunile aplicate constând în avertismente scrise și în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Un singur salariat din cei opt a contestat în instanță sancțiunea dispusă.

În anul 2017 la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost sancționate șase cadre medicale, sancțiunile aplicate constând în avertismente scrise și în desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în conformitate cu prevederile legii numărul 52/2003 (Codul Muncii).