La mulţi ani, România! La mulţi ani, slătineni!

0
796

Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

La Slatina, sute de olteni s-au adunat pe esplanada din faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru a marca aceste eveniment important al neamului românesc. De la manifestare nu au lipsit nici reprezentaţii principalelor instituţii din Slatina şi judeţ, printre care prefectul Angela Nicolae, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul municipiului Slatina Emil Moţ, viceprimarii Georgel-Claudiu Stăncioiu şi Gigi-Ernes Vîlceleanu, senatorul PSD Renică Diaconescu, deputatul Marius Iancu şi mulţi alţii.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, urmat fiind de declaraţiile personalităţilor judeţene şi locale, parada militară şi depunerea de coroane.

„Într-o lume a globalizării, cred că păstrarea identităţii naţionale este foarte importantă. Tocmai de aceea, trebuie să avem grijă de Ziua Naţională a României dar şi de celelalte zile cu specific românesc şi să le cinstim aşa cum se cuvine. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani, olteni! Să avem în continuare o viaţă mai bună”, a declarat Marius Oprescu.

La finalul evenimentului, cei prezenţi au putut servi o porţie de fasole cu cârnaţi. Anul acesta au fost pregătite 2000 de porţii de mâncare de către autorităţile locale.

1 Decembrie a fost sărbătorit şi în celelalte oraşe din Olt:

Dragii mei bălăşeni, dragi români! 1 decembrie este prilej de aducerea aminte, de cinstire a eroilor neamului şi de reafirmare cu tărie a convingerii că niciodată nu vom lăsa capetele în faţa nici unei ameninţări, a nici unei provocări şi a nici unui duşman al patriei noastre. Suntem liberi şi aşa vom rămâne mii de ani de acum înainte gata să luptăm  cu oricine ar vrea ca spiritul românesc să nu mai existe  sau ca România să nu mai fie mare, frumoasă şi plină de oameni normali. Data de 1 decembrie ne aminteşte an de an că românii au forţa de  a lupta şi de a câştiga de fiecare dată chiar dacă sorţii de izbândă nu au fost tot timpul favorabili de-a lungul întregii istorii. România a trecut de multe ori prin momente dramatice şi a fost sfâşiată la propriu şi la figurat de război, de forţe ce au lucrat împotriva neamului nostru, dar nimeni nu a putut lua românilor dragostea de neam şi de ţară, curajul, spiritul de sacrificiu, şi speranţa. Ne-am ridicat de fiecare dată mai puternici, mai ambiţioşi şi gata să învingem orice duşman, sunt calităţi ce fac parte acum din fiinţa acestui neam.” a precizat primarul oraşului Balş, Mădălin Teodorescu.

1 Decembrie este ziua în care ne sărbătorim valorile, moștenirea culturală și pe cea istorică, oriunde ne-am afla, în România sau în străinătate.  1 Decembrie este sărbătoarea tuturor românilor, simbol al unității, al împlinirii aspirațiilor națiunii române.  Să nu uităm că paginile de aur din istoria neamului românesc au fost scrise în momente de unitate, de solidaritate, iar cel mai bun exemplu este chiar binecuvântata zi de 1 Decembrie 1918. De aceea, vă îndemn să privim cu încredere unii către alții, să redevenim un popor unit și responsabil, să fim mândri că suntem români! Drumul către o viață mai bună ni-l construim noi înșine! Le doresc corăbienilor, de Ziua Națională, să aleagă, la fel ca înaintașii noștri, unitatea în locul dezbinării, pentru că aceasta din urmă nu aduce nimic bun. Le doresc corăbienilor să regăsească motivul solidarității în conștiința de a fi român! La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani Corabia! La mulți ani tuturor corăbienilor, oriunde s-ar afla! „ a transmis Iulică Oane – primarul orașului Corabia.

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a transmis următoarele: „Ziua Națională, 1 Decembrie, este o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. O zi specială, care ne amintește că, începând cu primii ani ai secolului XX, provinciile istorice românești au devenit, oficial, un stat unitar și indivizibil, conturat clar pe harta lumii. Ziua Națională a României reprezintă totodată, pentru întreaga suflare românească, un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești. Capitala de suflet a Romanațiului, Caracalul, cinstește cu mândrie acest moment important în istoria noastră.