La alegerile locale se poate vota şi cu o carte de identitate expirată de câteva luni

1
266

Alegătorul votează, la alegerile locale, numai la secţia unde este înscris în lista electorală permanentă ori la cea unde este arondată adresa la care îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz, iar cel care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de a alege în baza acestuia.
Biroul Electoral Central a emis o hotărâre privind aplicarea unitară a prevederilor privind exercitarea dreptului la vot la alegerile locale.
Potrivit hotărârii BEC, alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă.
Alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează la secţia la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate.
La scrutinul din 27 septembrie, cetăţenii români îşi exercită dreptul de vot pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din şcolile militare – carnetul de serviciu militar. Actele trebuie să fie valabile în ziua votării.
Alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
Totodată, cetăţenii Uniunii Europene înscrişi în lista electorală complementară îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
Alegătorul european care nu este înscris în lista electorală complementară poate vota în baza documentului ce îi atestă identitatea emis de statul membru al Uniunii Europene al cărui cetăţean este, însoţit de documentul privind adresa în România sau în baza certificatului de înregistrare sau a cărţii de rezidenţă permanentă, fiind înscris în lista electorală suplimentară, precizează BEC.
Alegătorul european care deţine un certificat de înregistrare sau o carte de rezidenţă permanentă al căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestora.
Preşedintele şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi personalul tehnic auxiliar şi personalul însărcinat cu menţinerea ordinii votează la secţia unde îşi îndeplinesc atribuţiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului Bucureşti, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secţia respectivă, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară.

1 COMENTARIU

  1. Multi dintre cei care candva votau ca orbii PSD vor sta acasa de frica Covid-ului.Oricum PSD este pe duca…In doi ani PSD o sa fie oale si ulcele,deoarece majoritatea electoratul fidel al PSD este deja trecut la cele vesnice,iar pe cei tineri n-au cum sa ii mai prosteasca cu galeata cu ulei si zahar…

Comentariile sunt închise.