Judecătorul Gabriel Arabelea, președintele Biroului Electoral Județean. Chircuș, locțiitor

0
842

Prefectura Olt a transmis că la nivelul județului sunt 113 birouri electorale. Totodată, judecătorul Gabriel Fănel Arabelea de la Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Olt este președintele Biroului Electoral Județean, în timp ce locțiitor este judecătorul Nicolae Cătălin Chircuși, președintele Secției Penale a Judecătoriei Slatina.

Biroul Electoral Județean va funcționa în incinta Instituției Prefectului, iar cele de circumscripție în fiecare din cele 112 localități oltene. Toate au program zilnic de câte opt ore, majoritatea avându-l în intervalul orar 09.00-17.00. Singurele care vor funcționa după un alt orar sunt cele din Caracal, Scornicești, Bălteni, Bărăști, Brâncoveni, Brebeni, Cilieni, Colonești, Corbu, Coteana, Deveselu, Dobrețu, Făgețelu, Fălcoiu, Găneasa, Gârcov, Giuvărăști, Gostavățu, Gura Padinii, Ianca, Icoana, Izvoarele, Mărunței, Milcov, Nicolae Titulescu, Obârșia, Oporelu, Pârșcoveni, Poboru, Sâmburești, Spineni, Strejești, Teslui, Tufeni, Vișina și Vitomirești de la 10.00-18.00, Brastavățu de la 09.00-12.00 și 13.00-18.00 și Găvănești de luni până vineri de la ora 10.00 până la 18.00, respectiv sâmbăta și duminica de la 09.00 la 17.00.

Pe pagina oficială, Prefectura Olt a activat secţiunea „Alegeri locale 2020”, la adresa https://ot.prefectura.mai.gov.ro/alegeri-locale-2020/, în scopul informării asupra organizării şi desfăşurării alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din data de 27 septembrie.