Patroni amendați de ITM, executați de ANAF

0
874

 Inspectorii de muncă olteni au aplicat, în primele opt luni ale anului, nu mai puțin de 85 de amenzi contravenționale unor patroni din județ. Mai mult de o treime dintre angajatorii sancționați de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au contestat în instanță amenzile. Toate însă cele 85 de procese verbale de contravenție au fost înaintate de ITM, în vederea executării silite, Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Suma pe care Fiscul o are de recuperat se ridică la aproximativ opt miliarde de lei vechi

Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Olt, Bogdan Ţucă,  toate procesele verbale de contravenţie atacate în instanţă de către angajatorii sancţionaţi sunt pentru muncă la negru dat fiind cuantumul amenzilor care se aplică în aceste situaţii (valoarea acestora fiind cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei) şi imposibilitatea contravenienţilor de a achita jumătate din minimul amenzii aşa cum se întâmplă în cazul sancţiunilor aplicate pe linie de protecţia muncii. „În primele opt luni, inspectorii de muncă au aplicat 85 de amenzi în valoarea totală de 780.200 lei. Din cele 85 de amenzi, 30 au fost contestate, toate fiind pentru încălcarea articolului 260, alineatul 1, litera e, din Codul Muncii pentru primirea la muncă de persoane fără a avea încheiate contracte de muncă. Toate însă cele 85 de procese verbale de contravenție au fost înaintate de ITM,  în vederea executării silite, Agenției Naționale de Administrare Fiscală ”, a precizat Bogdan Ţucă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt.  În ultimii trei ani, aproximativ 260 de patroni din judeţul Olt, amendaţi de către inspectorii de muncă, au contestat în instanţă procesele verbale de contravenţie întocmite pentru neconformităţi din domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă. Cele mai multe procese verbale de contravenţie atacate în instanţă de către angajatorii sancţionaţi sunt pentru muncă la negru. Potrivit şefului ITM Olt, inspector şef Cristian Ungureanu, majoritatea proceselor de acest fel sunt pierdute de către cei care le atacă în instanţă şi sunt obligaţi să plătească amenzile primite, plus cheltuielile de judecată. Acest lucru demonstrează temeinicia actelor de control întocmite de către inspectorii de muncă. Astfel, din cele 186 de procese soluţionate până în prezent de instanţele de judecată, ITM a avut câştig de cauză în 164 de dosare, restul de 22 fiind câştigate de angajatori.

Ilie Bîzoi