Inspectorii ITM Olt au aplicat o amendă în valoare de 3.000 lei, unei societăți din localitatea Băbiciu din domeniul jocurilor de noroc.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 29 mai – 01 iunie 2024, Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul ,,Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri”.
În perioada campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 4 controale, în urma cărora au fost dispuse 5 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.000 lei, unui angajator din localitatea Băbiciu, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe.
Cele mai frecvente deficienţe constatate:
- Nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe;
- Neînmânarea unui exemplar al contractului individual de muncă;
- Neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă.