Autoritățile au stabilit traseul italianului bolnav de coronavirus în România. Bărbatul infectat cu coronavirus a intrat în contact cu zeci de oameni din momentul în care a ajuns în Oltenia.
Acestora li se adaugă pasagerii care care au mers cu el în avion atât pe drumul dinspre Italia spre Craiova, cât şi invers. Numai în aeronavă, 44 de pasageri și angajaţi ai companiei aeriene au stat în imediata lui apropiere, potrivit stiripesurse.ro.
Italianul a stat în România în zile şi s-a plimbat prin mai multe localităţi din Oltenia. Din datele obţinute de autorităţi, traseul bărbatului arată astfel:
– 18 februarie: ora 23,45, bărbatul de 71 de ani, împreună cu fiul său de 10 ani, ajung pe Aeroportul Internaţional Craiova cu o cursă de Bologna
– de la aeroport, italianul merge la o firmă de închirieri auto din Craiova unde închiriază o maşină cu care pleacă spre comuna Bâlteni, din judeţul Gorj
– 19 februarie, puţin după miezul nopţii, italianul şi fiul său ajung în satul Peşteana, la socrii
– 19 februarie, italianul îşi lasă copilul la bunici, în Peşteana, iar el pleacă spre Târgu Jiu. Aici locuieşte într-un apartament pe care îl deţine
– 20 februarie, bărbatul merge la Primăria Drăguţeşti din Gorj pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale
– 20-21 februarie, bărbatul are mai multe întâlniri de afaceri, în special în Târgu Jiu
– 22 februarie, italianul se întoarce la socrii săi, în Peşteana, îşi ia copilul şi pleacă spre Craiova. Aici, predă angajaţilor firmei de închirieri auto maşina şi merge la Aeroportul Internaţional.