Fost președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Olt, actualmente director financiar contabil la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, Ionuț Ivan, a fost achitat, joi, de magistrații Judecătoriei Slatina în dosarul „FC Olt”. Hotărârea nu este definitivă.
Fostul președinte al Asociaţiei Club Sportiv FC Olt Slatina, Ionuț Ivan, a fost achitat de Judecătoria Slatina, în dosarul în care procurorii Parchetului Slatina l-au trimis în judecată pentru delapidare, evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
„În baza art. 396 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Ivan Cătălin Ionuţ, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni aflate în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 396 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II – a din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Ivan Cătălin Ionuţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art. 322 alin. 1 din Codul penal.
În baza art. 396 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Ivan Cătălin Ionuţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Delapidare, faptă prev. şi ped. de art. art. 295 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
Constată că persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză în legătură cu infracţiunea prev. şi ped. de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 – fila 195 vol. I dosar instanţă.
Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de către Asociaţia Club Sportiv FC Olt Slatina prin lichidator Casa de Insolvenţă GMC SPRL – fila 189 vol. I dosar instanţă.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului astfel cum a fost formulată de persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt. În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. c din Codul de procedură penală, dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa procurorului din data de 03.06.2016 dată în dosar nr. 5786/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina şi pus în executare de către organele de poliţie prin procesul – verbal din data de 03.06.2016, asupra imobilului – teren în suprafaţă de 725 m2, intravilan, situat în mun. Slatina, str. Câmpului, jud. Olt, aparţinând inculpatului Ivan Cătălin Ionuţ”, se arată în sentința Judecătoriei Slatina.
Procurorii susțineau că, în cursul anilor 2013-2015, Ionuț Ivan, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Club Sportiv F.C. Olt Slatina, şi-ar fi însuşit, prin retragere din contul acestei asociaţii sau prin efectuarea de plăţi reprezentând angajamente ce nu aveau legătură cu aceasta, suma de 803.946 de lei, iar, în aceeaşi perioadă de timp, ar fi încheiat convenţii civile cu jucătorii de fotbal în scopul diminuării cuantumului obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat, şi, ulterior, ar fi beneficiat de rambursare de TVA în cuantum de 126. 334 lei.