Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 20 iulie, decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova a doamnei Sofia Mariana Moț, ca urmare a pensionării, la data de 20 iulie 2020.
Decizia vine după ce pe 24 iunie judecătoarea Sofia Mariana Moț primise girul deputaților și senatorilor pentru a deveni președintele Secției de drept public din cadrul Consiliului Legislativ al Parlamentului fiind aleasă cu 295 de voturi pentru și 10 împotrivă.
Mariana Moț s-a născut pe 29 septembrie 1959. A absolvit în anul 1982 Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Imediat după finalizarea studiilor universitare Mariana Moț a fost juristconsult la Consiliul Județean Olt, în perioada septembrie 1982 – martie 1983. Din mai 1993 până în martie 1998 este judecător la Secția penală a Judecătoriei Slatina, ulterior devine președintele Secției Comerciale și de Contencios Admninistrativ Fiscal din cadrul Tribunalului Olt.
Mariana Moț a fost și secretar de stat în Ministerul Justiției. Fost judecător la Curtea de Apel Craiova, Mariana Moț este mama fostul deputat PSD Emil Moț, actualul primar al municipiului Slatina.