Consilierii județeni au aprobat, joi, 31 mai, două proiecte ce vizează reabilitarea termică a clădirii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi relocarea unor spaţii ale spitalului. Valoarea totală a investiţiilor depășește 35 de milioane lei.
Primul proiect, cu finanțare din fonduri europene, vizează reabilitarea termică şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a spitalului, și are o valoare de 17.467.087 lei, (TVA inclusă). Cea de-a doua investiție presupune reabilitarea şi relocarea unor spaţii medicale din pavilionul central al unităţii spitalicești. Valoarea investiției derulată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) depăşeşte 18.310.863 lei, (TVA inclusă). „Astăzi (n.r. 31 mai) au fost aprobate două proiecte mari şi importante pentru Spitalul Judeţean Slatina. Este vorba despre proiectul de reabilitare termică pe care vrem să-l depunem pe Strategia Dunării – SUERD, un proiect de aproximativ 17 milioane de lei, şi avem, de asemenea, un proiect ce va fi derulat de CNI, care vizează reabilitarea şi modernizarea pavilionului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă. Pentru acesta din urmă am aprobat indicatorii finali, investiţia fiind de aproximativ 18 milioane lei. Sunt două proiecte importante, iar atunci când vor fi finalizate, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va fi mult mai aproape de un spital european”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu. Șeful administrației județene a adăugat că lucrările vor demara după finalizarea procedurilor de achiziţie publică. „Licitația pentru proiectul derulat de CNI, cel cu pavilionul central, va fi organizată de Companie. În perioada următoare va demara acest lucru având în vedere că am aprobat, astăzi, indicatorii. Cu celălalt vom intra în faza de studiere a proiectului, iar atunci când va fi eligibil şi vom semna contractul de finanţare, vom demara procedurile de licitaţie”, a conchis Oprescu.
Ilie Bîzoi