Senatorii Siminica Mirea și Renică Diaconescu alături de deputatul Florin Iordache sunt parlamentarii olteni care au luptat pentru copiii cu handicap grav astfel încât certificatul lor să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Copiii cu handicap grav care beneficiaza de ingrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la implinirea vârstei de 18 ani, dupa ce guvernul a adoptat o Ordonanta de Urgență. De asemenea, modificarea legislativa prevede ca persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială și nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens.
La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat, o Ordonanta de Urgență pentru modificarea Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit căreia copiii cu handicap grav care beneficiaza de îngrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.
„Măsura a fost adoptata în contextul în care mass-media a relatat, de-a lungul timpului, în repetate rânduri, despre cozile care se formau la comisiile de evaluare și condițiile în care copiii cu handicap grav și însoțitorii acestora erau nevoiți să aștepte ore sau chiar zile în sir, pentru reînnoirea certificatului de handicap”, arata un comunicat al Guvernului.
De asemenea, persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială și nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens, întrucât aceasta se acordă automat, după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, așa cum prevedea varianta veche a legii.