Începe cel de-al 17-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de TICHETE SOCIALE

0
309

Primăria Municipiului Slatina anunță demararea celui de-al 17-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de TICHETE SOCIALE care vor fi distribuite cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun 2024. În acest sens se vor amenaja pe raza municipiului 7 puncte de lucru unde se vor putea depune cererile în perioada 1 – 31 octombrie.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt:

  • persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu;
  • pensionari – fără a se ține seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.400 lei/lună;
  • beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale care nu au calitatea de pensionari, ale căror venituri nete cumulate sunt cel mult egale cu 1400 lei/luna.
  • pentru persoane fără adăpost al cărui venit net mediu lunar pe persoană este sub nivelul net al salariului minim brut pe țară garantat în plată;
  • persoane peste 65 ani (împliniți la data solicitării) beneficiare de venit minim de incluziune.

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă (tip) distribuită gratuit, însoțită de fotocopii ale următoarelor documente:

  1. Pentru persoane cu handicap grav/accentuat/mediu:
  • act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
  • act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;
  • certificat de încadrare în grad de handicap grav / accentuat / mediu.
  1. Pentru pensionari și beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale:
  • act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;
  • act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.
  • cupoane / decizii pensie, indemnizatii speciale / alte documente de venituri din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii.
  1. Pentru persoane fără adăpost al cărui venit net mediu lunar pe persoană este sub nivelul net al salariului minim brut pe țară garantat în plată:
  • act de identitate al solicitantului și al reprezentantului legal al acestuia, după caz.
  1. Pentru persoane peste 65 ani (împliniți la data solicitării) beneficiare de venit minim de incluziune:
  • act de identitate al solicitantului și al reprezentantului legal al acestuia, după caz.

Tichetele sociale, în valoare de 150 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Reamintim că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște. De menționat că tichetele sociale (150 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi  primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române.

Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, sunt amenajate 7 puncte de lucru unde se distribuie și se primesc cereri pentru acordarea tichetelor sociale, după cum urmează:

  1. a) Primăria municipiului Slatina – 3 puncte de primire:
  • sediul central: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1;
  • Direcția Generala Economică: str. Toamnei, nr. 6;
  • Direcția Administrare Patrimoniu: str. Unirii, nr. 2B
  1. b) Direcția de Asistență Socială Slatina – 3 puncte de primire:

– sediu central – str. Frații Buzești, nr. 6;

– Centrul Comunitar de Asistenţă Medico-Socială: str. Nicolae Bălcescu, nr. 22.

– Clubul Pensionarilor: str. Victoriei;

  1. d) Compania de Apă Olt – 1 punct de primire:

– Casieria din str. Artileriei, nr. 2;

Cererea pentru acordarea Tichetelor Sociale va fi disponibilă gratuit la cele 7 puncte publice mai sus-menționate, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro și transmisă prin mijloace electronice la adresa office@das-slatina.ro, cu condiția ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus.