Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 16 – 22 mai 2022, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în perioada 16 – 22 mai 2022 se numără și cea a Scorpionilor care vor trece prin transformări radicale.
Săptămâna 16 – 22 mai 2022 se remarcă prin două aspecte importante. Primul se petrece chiar chiar din prima zi a perioadei analizate și este vorba de o Luna Plină în zodia Scorpion însoțită de o Eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă și din România. S-ar putea să iasă la iveală trăiri ascunse, secrete și trecutul să ne răscolească. Contextul este de natură karmică și poate veni cu trăiri emoționale intense, pierderi renunțări și transformări.
Al doilea aspect important este intrarea Soarelui în zodia Gemeni, acolo unde va forma conjuncție cu Mercur retrograd. Soarele va tranzita acest semn până pe 21 iunie și ne va susține în comunicare, în negocieri, totodată stimulându-ne abilitățile intelectuale și curiozitatea.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop săptămânal Berbec: 16 – 22 mai 2022
Berbecii pot scăpa de un atașament emoțional sau financiar care le-a adus suferință și pierderi, inclusiv pierderi de energie. Relațiile ascunse se vor încheia. Cu Soarele în Berbec, mintea se luminează și nativii încep o perioadă foarte bună pentru comunicare, pentru a relua unele discuții și negocieri lăsate în stand-by.
Horoscop săptămânal Taur: 16 – 22 mai 2022
Taurii vor ieși dintr-o relație toxică cu mult curaj sau vor încheia un contract profesional care nu le-a adus beneficiile dorite. Soarele în Gemeni îi va ajuta să vadă mai clar o situație financiară cu care se confruntă. Totodată, va crește interesul nativilor pentru a-și îmbunătăți veniturile.
Horoscop săptămânal Gemeni: 16 – 22 mai 2022
Gemenii sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă la sănătate, implicit la odihnă, și să-și schimbe stilul de viață cu unul mai sănătos și echilibrat. Dacă epuizarea vine în din cauza locului de muncă, ar trebui să analizeze varianta de a schimba. Se vor bucura de mai multă energie și poftă de viață grație intrării Soarelui în zodia lor și își vor recâștiga încrederea în propria lor persoană.
Horoscop săptămânal Rac: 16 – 22 mai 2022
Racii pot încheia o poveste de iubire aflată la început sau își pot schimba atitudinea pe care o au în dragoste. Poate fi vorba și de atitudinea pe care o au față de copiii. Soarele le va lumina sectorul trecutului și se pot surprinde deseori gândindu-se la situații și persoane care nu mai fac parte din peisajul actual. Sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă la odihnă și la problemele de sănătate de natură cronică.
Horoscop săptămânal Leu: 16 – 22 mai 2022
Grație Eclipsei totale de Lună, Leii pot renunța la niște atașamente emoționale vechi care, cel mai probabil, au legătură cu o situație de familie sau cu o casă, cu un bun de patrimoniu. Soarele, guvernatorul lor, în tranzit prin Gemeni, le aduce energia necesară pentru a se ocupa de proiectele în care sunt implicați. Pot cunoaște persoane importante care să-i susțină.
Horoscop săptămânal Fecioară: 16 – 22 mai 2022
Fecioarele sunt stimulate de Eclipsa totală de Lună să-și pună ordine în idei și planuri. Pot ajunge la concluzia că este nevoie să se desprindă de niște idei și tipare de raționament învechite sau toxice. Intrarea Soarelui în zodia Gemeni susține nativii să se afirme și să facă pași către un obiectiv profesional pe care îl au.
Horoscop săptămânal Balanță: 16 – 22 mai 2022
Balanțele trebuie să renunțe la niște atașamente materiale și să-și schimbe modul în care se raportează la bani și câștiguri. Unii nativi pot pierde chiar și o sursă de venit în preajma Eclipsei de Lună. În schimb, tranzitul Soarelui prin Gemeni poate face lumină în sectorul credințelor și al principiilor de viață. Unii nativi pot fi stimulați să învețe lucruri noi sau să reia un curs.
Horoscop săptămânal Scorpion: 16 – 22 mai 2022
Scorpionii trăiesc intens aceasta Eclipsă de Lună, dat fiind că se petrece în zodia lor. Este o perioadă a marilor transformări pentru nativi și ajutorul poate veni de la partener sau terțe persoane, mai ales că Soarele le va lumina sectorul relațiilor. Nu este exclus să aibă parte de o criză existențială în urma căreia să decidă să devină alte persoane.
Horoscop săptămânal Săgetător: 16 – 22 mai 2022
Săgetătorii au ocazia să se rupă de trecut și de tot ce este toxic în viața lor. Nativii vor putea să lase în spate acele bagaje emoționale care le inhibă evoluția. Soarele în Gemeni va aprinde reflectoarele în sectorul relațiilor și pot face mari progrese în relația cu partenerul de viata sau cu cei cu care desfășoară activități comune. Grijă la orgoliile prea mari pe care le au!
Horoscop săptămânal Capricorn: 16 – 22 mai 2022
Odată cu Eclipsa de Lună, Capricornii pot decide să renunțe la unele proiecte care nu le aduc beneficii sau să iasă din anumite anturaje. Pot să încheie acele relații de prietenie care îi trag înapoi. Pe de altă parte, au susținerea Soarelui în tranzit prin Gemeni să-și eficientizeze munca și să aducă ajustări stilului de viață adoptat.
Horoscop săptămânal Vărsător: 16 – 22 mai 2022
Vărsătorii vor fi impactați de Eclipsa de Lună în sectorul carierei și pot încheia un context profesional care nu îi mulțumește și le provoacă prea multe frustrări. Pe de altă parte, intrarea Soarelui în Gemeni îi ajută să-și îmbunătățească viața amoroasă și să-și înțeleagă mai clar sentimentele pentru o anumită persoană.
Horoscop săptămânal Pești: 16 – 22 mai 2022
Pentru Pești a venit momentul să se debaraseze de acele credințe, mentalități și principii de viață care nu-i ajută în evoluție. Mare atenție la problemele cu actele și justiția. Tranzitul Soarelui prin Gemeni le aduce energie în toate activitățile care vizează locuința și îi ajută să se apropie mai mult de familie, să fie mai înțelegători cu cei dragi.
Sursă: cancan.ro