Hefestos Capital cumpără TMK ARTROM, care devine ARTROM STEEL TUBES

1
1109

ARTROM STEEL TUBES, una dintre cele mai importante întreprinderi de țevi din Europa, cu operațiuni în România la Reșița și Slatina, anunță schimbarea beneficiarilor reali ai companiei, redenumirea societăților și numirea unui nou Consiliu de Administrație.

Hefestos Capital, cea mai mare companie de investment banking din sud-estul Europei, cu sediul in Belgrad, a cumpărat de la Grupul TMK (PAO TMK) acțiunile deținute la compania germană TMK EUROPE GmbH, care este acționarul majoritar al TMK ARTROM SA.

Suntem încântați să anunțăm că am achiziționat 100% din compania ARTROM STEEL TUBES, cel mai important grup industrial din România și unul dintre liderii producției de țevi premium cu aplicații speciale din Europa. Timp de 21 de ani, misiunea Hefestos Capital a fost să consilieze și să dezvolte companii și brand-uri de top din sud-estul Europei, să readucă în prim-plan lideri vechi și să creeze campioni noi. Achiziția companiei ARTROM ne va permite să-i oferim o nouă perspectivă și suntem nerăbdători să lucrăm împreună cu management-ul companiei, cu echipa de specialiști, dar și cu autoritățile române, furnizorii și clienții noștri din toată lumea, ca să dezvoltăm mai departe potențialul ARTROM STEEL TUBES”, a declarat Milutin Nikolic, co-fondatorul Hefestos Capital.

Ca urmare a tranzacției, noii beneficiari reali ai Grupul ARTROM, dar și ai companiilor deținute de acesta în România, Italia și SUA sunt sârbii Milutin Nikolic și Pavle Kavran, co-fondatorii Hefestos Capital. Aceste companii nu mai fac parte din Grupul TMK, nu mai sunt controlate de acesta și nu mai au legături cu fostul investitor rus. De altfel, tranzacția a fost deja certificată de autoritatea competentă din Germania, noii beneficiari reali au fost înregistrați la Registrul Comerțului din România și au fost deja notificate, în acest sens, toate autoritățile române relevante. Odată cu schimbarea acționariatului, a fost solicitată și anularea deciziilor de înghețare a fondurilor societăților din România (foste TMK), din cauza sancțiunilor impuse fostului beneficiar real.

Momentul este foarte important pentru viitorul companiei pentru că deschide calea ieșirii dintr-o perioadă de extreme dificultăți, generate de listarea fostului beneficiar real al ARTROM ca persoană sancționată. Începând de acum, Grupul ARTROM își poate relua programele de dezvoltare amânate de crizele succesive din ultimii trei ani – pandemia și războiul din Ucraina – și își poate continua activitatea pe piețele pe care s-a remarcat de-a lungul anilor. De altfel, schimbarea beneficiarului real generează foarte multă încredere și stabilitate în rândul celor 2350 de specialiști care lucrează în companiile Grupului ARTROM din Europa și SUA, declară Adrian Popescu, Președintele Consiliului de Administrație al ARTROM STEEL TUBES.

Adrian Popescu, care a condus ARTROM timp de peste 30 de ani din funcția de Director General, a devenit Președintele Consiliului de Administrație al companiei în urma aprobării unui nou act constitutiv în cadrul celei mai recente Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor. În funcția de Director General a fost numit Cristian Drinciu, care a activat ca Director General Adjunct de Operațiuni timp de peste 25 de ani. Echipa de conducere a societății rămâne aceeași. Nu vor exista schimbări nici în conducerea sucursalelor din străinătate ale companiei și activitatea va continua cu toți partenerii în condițiile contractuale existente. Grupul ARTROM va opera de sine stătător și va continua să își dezvolte afacerea pe toate nișele pe care este prezent.

Noii acționarii au decis și numirea unui nou Consiliu de Administrație al ARTROM STEEL TUBES, dominat de administratori independenți, din care fac parte Adrian Popescu, Stefan Petrovic, Casey Steven Sears, Cristian Drinciu, Vlad Năstase, Victor Cionga și Ingrid Larsen – specialiști cu experiență semnificativă în domeniul lor de activitate.

Noul act constitutiv prevede și schimbarea denumirii societăților, astfel: TMK ARTROM SA a devenit ARTROM STEEL TUBES, TMK ITALIA SRL și-a schimbat denumirea în ARTROM ITALIA SRL, iar TMK INDUSTRIAL SOLUTIONS LLC se numește acum ARTROM USA LLC.

ARTROM STEEL TUBES produce la uzina siderurgică din Reșița oțelul necesar uzinei de țevi din Slatina, de unde se livrează produse în Europa, Statele Unite și Asia, având ca agenți comerciali sucursalele sale din Europa și SUA.. Companiile ARTROM din România însumează circa 2.350 de angajaţi (1550 în Slatina, 770 în Reșița și circa 30 în reprezentanțele din Europa și SUA) şi afaceri de 2 mld. de lei, din care 85% din exportul produselor către cei peste 600 de clienți din Europa și America.

Compania Hefestos Capital a fost înființată în 2001 și a activat pe piețele din Europa, Asia și Africa în industrii precum retail, oil&gas, FMCG, servicii financiare și energie. E deținută în proporții egale de Milutin Nikolic și Pavle Kavran, ambii cu peste 25 de ani de experiență în investment banking și private equity.

 

1 COMENTARIU

  1. Ce jmechereala…sa ajungi din 2001 sa invarti bani ca sa cumperi ditamai firma in 2023…un babilon modern…cat inca se mai poate

Comentariile sunt închise.