Guvernarea PSD – 102 şcoli şi grădiniţe în judeţul Olt!

0
198

Elevii și cadrele didactice din județul Olt se pot bucura de un sprijin guvernamental important pentru modernizarea infrastructurii şcolare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Astfel că au beneficiat de fonduri pentru construcție, modernizare și dotare grădinițe și școli din 69 de localități. Numărul total al unităților de învățământ care s-au bucurat de măsurile de renovare și înzestrare cu materialele necesare procesului de educație se ridică la 102, iar suma totală a investițiilor este de 136 milioane de lei.

Pentru săli de sport s-au plasat fonduri de 99 milioane lei. Tinerii din localitățile Curtişoara, Dobrosloveni, Dobrun, Giuvărăşti, Gostavăţu, Osica de Sus, Rusăneşti, Slatina, Tia Mare, Valea Mare şi Verguleasa își pot desfășura orele de educație fizică, dar și timpul liber, făcând sport în condiții dintre cele mai bune.

Căminele culturale din județul Olt au fost și ele un obiectiv important pentru guvernarea PSD, care a alocat 45 milioane de lei în modernizarea lor. Din acești bani s-a reușit recondiționarea a 21 de așezăminte culturale.

PSD militează pentru un act educațional de calitate, tocmai din acest motiv a adoptat măsuri ca infrastructura modernă, salariile majorate în învăţământ, burse de susţinere a elevilor şi studenţilor olimpici.