Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, 27 februarie 2021, în municipiul Caracal. O femeie de 48 ani a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital.
„Pompierii Detaşamentului Caracal, cu o autospecială pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, dar şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă, au intervenit, în municipiul Caracal, strada Walter Mărăcineanu, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci persoane, printre care şi un copil, în vârstă de 11 luni. La sosirea echipajelor, toate victimele se aflau în afara autoturismului. O femeie, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Caracal, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind imediat începute manevrele de resuscitare. Pacienta nu a răspuns manevrelor specifice şi a fost declarată decedată. O femeie, în vârstă de 25 de ani, politraumatizată prin accident rutier şi copilul, fără urme vizibile de traumă, au fost transportaţi la CPU Caracal.“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.