Asociația pentru Sprijinirea Copiilor și tinerilor Artiști din România ”Duiliu Zamfirescu„ (ASCAR), cu sprijinul ALRO și în colaborare cu Consiliul Județean OLT a organizat cel de al doilea eveniment anual pentru sprijinirea tinerilor artiști din județul Olt. În cadrul acestui eveniment, ce s-a desfășurat joi, 23 mai, ASCAR a donat un pian în valoare de peste 16.000 de euro liceului teoretic Nicolae Titulescu, din Slatina.
În cadrul evenimentului au fost decernate și alte premii tinerilor artiști din județ, în special în domeniile muzicale și ale dansului.
„Ideea nu a fost a mea, ci a domnului Duliu Zamfirescu şi a asociației dânsului ASCAR, care împreună cu Alro Slatina, au avut nişte bani în asociaţie şi au hotărât să premieze tinerii artişti din județul Olt. Atunci, în parteneriat am creat acest eveniment care cred că uşor-uşor va deveni o tradiţie şi pe care vom încerca să-l ducem mai departe. Este un domeniu greu, în care succesul se obţine foarte greu, e nevoie de foarte multă muncă, şi cred că e important pentru aceşti tineri să putem să-i ajutăm. Sunt mai multe premii, printre care şi un pian care va fi dat Liceului Nicolae Titulescu din Slatina”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.
Strategia ASCAR este de a identifica și de a sprijini, financiar și logistic, copiii și tinerii artiști talentați, programele puse în practică în județul Olt fiind implementate cu ajutorul producătorului de aluminiu ALRO.
”Anul trecut, când am lansat programul de sprijinire a viitorilor artiști din județul Olt, am identificat un număr impresionant copii și de tineri talentați, care au nevoie de sprijinul nostru pentru a-și atinge potențialul. Așa se face că am decis să stabilim împreună cu ei și cu îndrumătorii lor care sunt lucrurile de care au nevoie pentru a progresa în domeniile artistice în care excelează. Acest an, am decis să înlocuim vechiul pian de la liceul teoretic Nicolae Titulescu, să le oferim posibilitatea să lucreze pe un pian nou, care să îi ajute în evoluția lor.” a declarat Nicolas Duiliu ZAMFIRESCU de ARITONOVICI – Președinte și fondator al ASCAR.