Fructele şi legumele colorate scad riscul de cancer colorectal. Dieta care previne afecţiunea malignă

0
254
Cancerul colorectal urcă vertiginos în topul bolilor oncologice frecvente. Alegerile alimentare potrivite ajută la scăderea riscului de apariţie a acestei afecţiuni.

Cele mai recente statistici furnizate de de Global Cancer Observatory arată că unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancere întâlnite în practica medical sunt cele colorectale. Anul trecut, peste 1,8 milioane de persoane din întreaga lume au fost diagnosticate cu cancere colorectale dintr-un total de 18 milioane de cazuri. În România, dintr-o sută de mii de persoane, 26 ajung să dezvolte cancer colorectal, afecţiunea fiind pe locul al patrulea ca frecvenţă într-un top al principalelor tipuri de cancere.

Printre factorii de risc ai cancerului de colon, se numără obezitatea, sedentarismul, moştenirea genetică, fumatul, excesul de alcool, dietele bogate în alimente hipercalorice şi grăsimi, fără fibre. O parte dintre aceşti factori de risc pot fi modificabili. Rezultatele unor studii arată că persoanele care mănâncă ce trebuie, ţin alcoolul la distanţă, practică exerciţiile fizice în mod regulat şi îşi menţin o greutate normală reduc cu mai mult de o treime riscul de a dezvolta boala, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com.

Astfel, multe studii admit că o dietă bogată în calciu provenit dintr-o dietă cu multe produse lactate reduce riscul de creşteri anormale de celule la nivelul colonului şi, implicit, de cancer de colon. Suplimentele cu calciu par să fie, de asemenea, utile, potrivit aceleiaşi surse. Vitamina D adăugată în lapte poate ajuta la prevenţia anumitor tipuri de cancere, însă este nevoie de studii suplimentare în acest sens.

Cerealele integrale sunt pline de nutrienţi şi sunt surse bune de magneziu şi fibre. Acestea din urmă ajută mobilitatea colonului şi la evacuarea constantă a acestuia. 90 de grame de cereale integrale pe zi provenite din pâine, ore brun sau paste sunt opţiuni potrivite. Alte alimente benefice pentru sănătatea colonului sunt leguminoasele – lintea, mazărea, soia. Ele conţin fibre, proteine, vitaminele B şi E, precum şi flavonoizi care împiedică tumorile să crească. Totodată, au antioxidanţi care protejează faţă de cancerul de colon.

Peştele gras precum somonul este bogat în acizi graşi omega-3, benefici pentru inimă, dar care, se pare, că pot împiedica dezvoltarea celulelor canceroase. Unele studii arată că persoanele care consumă peşte în loc de carne roşie au un risc mai mic de cancer colorectal. Se recomandă însă limitarea consumului de ton, rechin sau macrou, mai ales dacă sursa de provenienţă nu poate fi controlată. Aceştia pot conţine mercur care, în timp, deteriorează starea de sănătate. Fructele şi vegetalele colorate conţin fitochimicale care blochează creşterea celulelor canceroase şi reduc inflamaţia care alimentează cancerul. Studiile care leagă consumul de fructe şi legume de prevenţia cancerului de colon au avut rezultate mixte, dar organizaţiile anticancer le recomandă ca aprte a unei diete sănătoase. Alegeri potrivite sunt brocoli, varza şi fructele bogate în vitamina C precum portocalele.

sursa: adevărul.ro