FOTO. Preot din Olt, costum de protecție la înmormântarea unui enoriaș decedat din cauza COVID-19

0
2028

Fotografia cu preotul Alexandru Militaru de la parohia din Teslui, îmbrăcat cu un costum special pentru a se proteja de infectarea cu COVID-19, circulă de câteva zile în mediul online, părerile fiind împărțite.

Totul s-a întâmplat vineri, la înmormântarea olteanului, de 73 de ani, care a murit joi la Spitalul Caracal, fiind infectat și cu COVID-19. Acesta a fost îngropat în comuna Teslui, la slujba de la groapă preotul Alexandru Militaru venind echipat cu acest costum de protecție, peste care avea patrafirul.

Preotul spune că nu a încălcat niciun canon bisericesc și că nu a făcut altceva decât să se protejeze de o posibilă infectare cu virusul SARS-COV2.

„Echipamentul mi l-a adus cineva. L-am aruncat după slujbă, m-am dezbrăcat pe invers față de cum m-am îmbrăcat, pe dos, apoi l-am aruncat. Mai am încă unul, un credincios de la Timișoara mi l-a adus. Nu este un lucru ieșit din comun, nu cred că am făcut un lucru rău. Eu cred că acest virus există și se întâmplă o mare nenorocire. Noi nu vrem să ascultăm de sfaturile medicilor. Că or mai fi și alte interese la mijloc este altceva…dar fenomenul există. Nu este atât de dificil să respectăm regulile. Nu am încălcat niciun canon bisericesc, acestea sunt vremurile pe care le trăim, iar eu m-am adaptat. Mie familia mi-a transmis că este mort de COVID, dar nu am un comunicat oficial. Dacă mi-au spus așa ceva, eu mi-am luat măsuri de precauție, cântărețul l-am pus undeva mult mai departe, am făcut slujba cum scrie la carte. I-am rugat pe toți să poarte și mască, chiar dacă eram în aer liber”, a spus preotul din Teslui, care nu știe cine i-a făcut poza care a devenit virală.

Sicriul cu bărbatul mort a fost transportat de la Spitalul Municipal Caracal direct la cimitir, acesta fiind sigilat.