FOTO. Mica Unire, eveniment restrâns la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Slatina

0
370

Mica Unire a fost celebrată și la Slatina luni, 24 ianuarie, pe platoul din fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața Magazinului Oltul, într-un cadru restrâns, fiind prezenți aproximativ 200 de olteni.

Ceremonia a fost deschisă de prefectul județului, Florin Homorean, care a data onorul Gărzii de Onoare, ulterior având loc o slujbă de pomenire, urmată de depunerea de coroane, centrul Slatinei răsunând de cântece patriotice interpretate de Fanfara de Estradă „Lyra Band”.

La finalul ceremoniei, Garda de Onoare a defilat în fața asistenței.

La eveniment au fost prezenți prefectul județului, Florin Homorean, primarul Slatinei, Emil Moț, viceprimarul municipiului Gigi Vâlceleanu, subprefectul Cosmin Florean, cei doi vicepreședinți ai CJ Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, șefii structurilor din cadrul MAI, dar și cadre militare în rezervă și în retragere.

„Astăzi am participat cu onoare și mândrie la ceremonia pe care am organizat-o cu prilejul Zilei Naționale a României. Așa cum am procedat și în ultimii ani, în cinstea idealurilor înalte, urmărite cu stăruință prin muncă de către cei ce s-au jertfit pentru libertatea noastră, și în semn de respect pentru eroii noștri patrioți, am celebrat Marea Unire prin depunerea de coroane pentru sacrificiul acestora. Pentru că iubirea față de țara în care ne-am născut și am crescut, nu cunoaște granițe, de ziua noastră, a tuturor românilor, gândul meu merge și spre românii care deși plecați peste hotare, continuă să fie mândri de identitatea lor națională. La mulți ani, dragi români, oriunde v-ați afla!”, a transmis edilul Slatinei, Emil Moț.

Și prefectul județului a vorbit despre importanța acestui moment istoric.

„Celebrăm astfel, la fiecare 24 ianuarie, actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române, căci Unirea Principatelor Române din 1859 a constituit o etapă importantă pe calea formării statului unitar român, a cărui întregire a fost înfăptuită la 1918, şi a fost o premisă pentru cucerirea independenţei naţionale.
Unirea Principatelor Române de la 1859 sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, moment de referință al istoriei noastre pe care îl marcăm astăzi, ne amintește că puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca națiune, stă în unitatea noastră și ne obligă, pentru tot ceea ce s-a întâmplat atunci, să fim recunoscători înaintaşilor noştri care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară independentă şi suverană, să ne bucurăm de libertate şi de valorile naţionale.
Trebuie să conștientizăm că 24 ianuarie 1859 reprezintă o dată importantă în construcția unității naționale și trebuie să cinstim memoria celor care au pus interesul acestei țări mai presus de cel personal, fiind neobosiți în susținerea cauzei românești”, a spus prefectul Florin Homorean.

De la evenimentul organizat în fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza au lipsit reprezentanții partidelor politice din Olt, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, dar și șefii instituțiilor deconcentrate.

La 24 ianuarie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza fiind ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei. S-a realizat astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor, fiind primul pas pentru realizarea unui stat național unitar român.