Ioana Pețanca și-a lansat, sâmbătă, 12 septembrie, în curtea bătrânească de la Slătioara, cel de al doilea volum din „Cartea Aniței”. Cu o simplitate uimitoare, olteanca, fost asistent medical la un spital din Capitală, povestește întâmplări din localitatea natală petrecute în urmă cu mai bine de o jumătate de secol.
Pețanca, care face acum parte și din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Filiala Olt, a fost înconjurată de prieteni și de familie, momentul special fiind organizat chiar în curtea casei din Slătioara, unde și-a petrecut copilăria.
Scriitoarea își amintește cu emoție clipele copilăriei, oamenii locului și întâmplări petrecute cu zeci de ani în urmă. Redă totul cu o mare acuratețe, parcă auzi cum cântă vecinul din spatele curții cu cavalul, vezi cum mama frământă și coace în țest o pâine adevărată. Spune că totul a fost frumos, dar a trecut ca un vis.
„Cartea aduce în prim-plan viața rurală, viața de la țară și, alături de ea, a țăranului român. Nu pot să nu îmi amintesc ce s-a petrecut în urmă cu mai bine de 50 de ani. M-am întors după 54 de ani, aici, la Slătioara. Sunt emoționată, în acest răstimp în care nu ne-am văzut am pierdut două ființe dragi, sora mea mai mare, Alexandra, și soțul meu. Lucrul acesta m-a marcat, este foarte greu, stau singură aici. Astfel, îmi amintesc tot ce s-a petrecut în anii copilăriei mele. Ieșeam pe scară în fața casei, ies și acum și mă așez pe scări, îmi prind capul între mâini și aștept să vină careva. Peste tot în lume pe unde am umblat nu am putut să uit niciodată țăranul care înainte de a cânta cucul și pupăza mergea să-și are glia. Au muncit foarte greu, și tineri și bătrâni. Nu aveau niciun fel de mijloc mecanizat, nu exista atunci. Nu pot să uit… seara… când se întoarcea de la crâșma din sat plugarul, plugarul ostenit cum era. Nu am să uit niciodată cum un bătrân domn ce stătea în fundul curții noastre cânta din caval. Sunt foarte multe amintiri, îmi aduc aminte crâmpeie. Mă întorceam acasă cu drag să mănânc pâinea frământată de mâinile bătătorite ale mamei mele, pe care de multe ori le ascundea de privitori, pentru că erau pătate de nuci, de Paște de ouă, de vopseaua de la lână. Sunt foarte multe amintiri. A fost însă frumos, a fost minunat, a fost fantastic, dar a trecut totul așa de repede, parcă a fost un vis”, a spus scriitoarea cu lacrimi în ochi chiar în curtea prin care au trecut mai multe generații ale familiei sale.
Prezent la această lansare, președintele Filialei Olt al UZPR, Paulian Buicescu, a precizat că s-a simțit din nou copil atunci când a citit cartea Ioanei Pețanca.
„Scriitoarea are un limbaj extraordinar de curat, rural spun unii, m-am simțit din nou copil, chiar dacă coordonatele sunt altele, pentru că eu sunt de la Valea Mare. Sunt detalii istorice, tradiții, obiceiuri, cultură rurală, despre preoții satului, de învățătorii satului, despre edil, despre cel care s-a numit vremelnic ba notar, ba secretar, care ținea evidența populației la primăriei, despre perceptorii vremurilor de atunci. Mi-a plăcut formularea ușor arhaică farmacistul sau spițerul”, a spus Paulian Buicescu.
Fiica scriitoarei, Mădălina Argeșanu, spune că a început deja să corecteze cea de a treia parte din „Cartea Aniței”. Este foarte mândră de mama ei, mai ales că toate personajele din carte sunt reale, le știe, le cunoaște, le-a întâlnit în curtea de la Slătioara, pe străzile localității.
„Pasiunea mamei cred că vine din dorința ei, din curiozitatea ei permanentă. Cum toți știm, oltenii vorbesc mult, iar mama s-a hotărât nu doar să vorbească, ci și să scrie. A început să scrie în urmă cu cinci ani. Primul volum din »Cartea Aniței» a fost amuzant, de fapt eu am și râs și am și plâns, pentru că știam despre cine este vorba acolo. Este de o naturalețe foarte mare, iar ambele cărți sunt adevărate, sunt niște amintiri care ar trebui citite. Ne aduc niște arome din alte timpuri. Sunt foarte mândră de mama mea, sunt foarte mândră că deja corectez la cea de a trei carte”, a spus fiica scriitoarei.
„Cartea Aniței” scrisă de Ioana Pețanca a fost publicată de editura Hoffman, iar cei care doresc să o citească pot lua legătura cu autorul sau cu reprezentanții editurii, nefiind pe rafturile librăriilor.
