Aproximativ 450 de angajați ai TMK-Artrom Slatina au protestat marți, 29 martie, în fața Prefecturii Olt din Slatina, pentru că societatea se confruntă cu mari probleme din cauza sancţiunilor europene impuse, după ce Rusia a atacat Ucraina. Astfel, 2.400 de angajați, atât de la Slatina cât și de la Reșița, și-au primit cu o întârziere de aproape două săptămâni salariile, conturile TMK-Artrom fiind blocate. Deși problema salariilor a fost momentan rezolvată, compania nu poate efectua alte tranzacții, iar marfă în valoare de 25 de milioane de dolari este blocată în diferite porturi din țară și străinătate.
Angajații cer rezolvarea situației, revenirea la situația anterioară izbucnirii conflictului armat, mai ales că societatea are comenzi, are materie primă și bani în conturi.
Prezent alături de oameni pe platoul din fața Prefecturii Olt, Cristel Ioțu, președintele Confederației Națională Sindicală „Cartel ALFA” – Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Olt, a spus că principala revendicare a protestatarilor este ridicarea sancțiunilor care se referă clar la deblocarea tuturor conturilor.
„Sunt în jur de 450 – 500 de persoane, majoritatea angajați ai TMK Artrom. Bineînțeles, platforma industrială a solidarizat și le mulțumesc colegilor și de la ALRO, și de la celelalte societăți Bekaert, Prysmian, Pirelli. Principalele revendicări de astăzi sunt, în primul rând, ridicarea sancțiunilor care au fost impuse, din punctul meu de vedere, în mod artificial, acestei societăți, cu punctele de lucru la Slatina și la Reșița. Ideea este că ridicarea sancțiunilor se referă clar la deblocarea tuturor conturilor și de ce am spus că din punctul meu de vedere este o temă falsă dată și o chestiune din nou românească demonstrată, pentru că în Germania și în Cehia există două filiale ale TMK International. În Germania nici măcar nu au avut ideea de a bloca aceste conturi, iar în Cehia după aproximativ trei ore au deblocat conturile pentru că și-au dat seama că acționariatul și au verificat, bineînțeles, documentele care sunt în Cipru pe un offshore creat acolo și clar că au făcut niște verificări riguroase, cehii au ridicat aceste sancțiuni. Cu privire la celelalte puncte pe care noi le-am adăugat este odată prețul energiei care împiedică tot ceea ce înseamnă producere, pentru că în mare parte TMK Artrom și toată platforma industrială folosește energie electrică”, a spus Ioțu.
Acesta a mai declarat că vor fi organizate proteste în Capitală, dacă situația nu va fi rezolvată.
„Din decembrie știți că am protestat, iar până în acest moment Guvernul nu a făcut decât să mimeze un dialog și practic nu au rezolvat nimic acum. Bineînțeles, mai urmează și alte proteste. Astăzi așteptăm un semnal de la Guvernul României, dacă nu ne vor invita la negocieri, ne vom duce noi către București, în Piața Victoriei, deja am făcut solicitare pentru organizarea unui protest în fața Guvernului. Rămâne a discuta cu liderii de sindicat de pe platforma industrială să vedem cât de repede putem să ne mobilizăm. Sincer, eu aș fi vrut, situația aceasta să se rezolve până lunea sau marțea viitoare, iar dacă nu se va întâmpla nimic vom merge la Capitală”, a adăugat Cristel Ioțu.
Președintele Sindicatului Solidaritatea, Cristian Gheorghe, și el prezent la protestul din fața Prefecturii Olt, a spus că pe lângă conturile bancare blocate, TMK are și acum sechestrată marfă în mai multe porturi.
„Situația la TMK Artrom nu este cea pe care ne-o dorim noi. Funcționăm conform unui acord al Uniunii Europene, pe un Articol 6, cu derogare de la ANAf, este un articol care permite plata salariilor, plata beneficiarilor și rata creditelor. Din păcate, pot să vă spune că acel articol ne permite să facem aceste lucruri numai cu banii pe care îi avem în cont, în condițiile noastre, până la data de 10 martie 2022. Orice alt ban care a intrat după data de 10 martie până pe data de 29, și au intrat milioane de euro, și este degeaba, nu putem folosi niciun cent. Mai mult decât atât, avem mari probleme la ora actuală, în porturile noastre sunt sechestrate 1.250 de tone pentru Statele Unite ale Americii, nu pentru Rusia, alte 200 de tone pentru Montreal, Canada, deci efectiv nu suntem lăsați să lucrăm. Cu regret vă pot spune că avem colegi care lucrează cu contract pe perioadă determinată, iar acest Articol 6 nu ne permite să prelungim contractele colegilor noștri, ca atare la momentul în care vom ajunge să prelungim contractele, va trebui să renunțăm la ele. Am fi vrut să beneficiem de acel Articol 4 din Acordul Uniunii Europene 269/2014, în moment ce cehii pe acest model funcționează, acest articol ne-ar da posibilitatea să folosim toți banii care ne intră în cont, bani pe care noi îi muncim, de asta sunt și oameni aici, nu sunt pentru altceva decât să fie lăsați să muncească și să fie plătiți pentru munca lor. Nu-i ușor să te duci acasă, să stai două săptămâni fără bani, să ai rată, să ai plăți, facturi neplătite, copii bolnavi, părinți de întreținut”, a declarat sindicalistul Gheorghe.
Legat de materia primă pe care o produce TMK Artrom, președintele Solidaritatea a spus că pentru o perioadă scurtă de timp societatea mai supraviețuiește.
„Pentru o perioadă scurtă de timp mai supraviețuim, nu știu cât de mult, vă spun cu toată sinceritatea, pentru că neputând avea bani în cont suficienți, chiar dacă materia primă ne-o producem noi prin colegii de la Reșița, și câtă vreme o să putem plăti energia și gazul fără de care nu putem continua. Despre salariile de luna viitoare, tind să cred că nu vor fi pentru angajați, de asta facem apel către ANAF, nu-i foarte greu, așa cum au dat acel Articol 6, atât de ușor poate fi dat și acel Articol 4, chiar nu înțeleg de ce, ar trebui să dăm soluția cea mai proastă, era foarte ușor, sunt tot sub sechestru și sub Articolul 6, și sub Articolul 4, numai că am fi putut folosi banii noștri, nu conturile domnului Pumpyasky cum se spune, sunt banii TMK-ului, banii pentru care oamenii au muncit”, a adăugat Cristian Gheorghe.
Prefectul de Olt, Florin Homorean le-a transmis protestatarilor că se încearcă rezolvarea situației de la TMK-ARTROM, și i-a chemat la discuții pe liderii de sindicat.