Florin Barbu: ”Importurile de cereale din Ucraina trebuie oprite cel puțin până la 31 decembrie 2023”

0
264
Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură, salută decizia Comisiei Europene privind oprirea temporară a importurilor la patru produse agricole din Ucraina: grâu, porumb, semințe de rapiță și de floarea soarelui până la data de 5 iunie. Însă, Barbu consideră că importurile de cereale din Ucraina trebuie oprite cel puțin până la 31 decembrie 2023 și trebuie introduse și alte categorii de produse:
Decizia Comisiei Europene de a opri temporar, importurile de grâu, porumb, semințe de rapiță și floarea soarelui din Ucraina, până la 5 iunie este de bun simț și o salut, dar nu este de ajuns pentru fermierii români.
Importurile de cereale din Ucraina trebuie oprite cel puțin până la 31 decembrie 2023 și trebuie introduse și alte categorii de produse, iar valoarea compensațiilor acordate fermierilor români trebuie să fie mult mai mare.
În nicio democrație, salvatorii nu devin victimele celor pe care i-au salvat, iar noi avem datoria să apărăm și sa luptam pentru interesele fermierilor români” transmite Barbu.