Fiscul oltean oferă contribuabililor servicii electronice disponibile 24 de ore din 24

0
244

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Olt vine în sprijinul contribuabililor prin oferirea de servicii electronice care sunt disponibile, gratuit, 24 de ore din 24. Prin accesarea acestora dispare necesitatea deplasării la sediul administrației fiscale sau la oficiul poştal pentru a primi un act administrativ fiscal.

AJFP Olt invită contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice să se înroleze în cadrul serviciului „Spaţiu Privat Virtual” pentru a putea beneficia de avantajele comunicării on –line cu administraţia fiscală. Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice toate facilităţile comunicării electronice a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum şi a altor informaţii şi înscrisuri în legătură cu situaţia financiară sau fiscală proprie. Accesarea serviciului „Spaţiul privat virtual” se face de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, la secţiunea ‘’Servicii Online-Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual’’;

         –Depunere declaraţii on-line este un serviciu disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, care poate fi accesat prin utilizarea unui certificat digital calificat cu menţiunea că certificatul poate fi folosit pentru transmiterea mai multor declaraţii. Formularele electronice pot fi descărcate de pe site-ul www.anaf.ro, secţiunea Servicii on-line/Declaraţii electronice/Descărcare declaratii;

         –Asistenţă prin e-mail este un serviciu prin care contribuabilii pot obţine informaţii cu caracter general în legătură cu modul în care trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligaţii fiscale. Serviciul este disponibil accesând secţiunea ‘’Formular de contact‘’ de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro;

  –Buletinul informativ fiscal cuprinde informaţii cu privire la actele normative cu incidenţă în materie fiscală care au fost publicate în Monitorul Oficial al României în săptămâna anterioară. Acest serviciu este disponibil pe site-ul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/Legislaţie /Noutăţi legislative ;

 –Ghiduri curente care au scopul de a facilita îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative şi de plată ale contribuabililor. Acestea sunt orientate pe grupuri ţintă fiind disponibile pe site-ul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Legislaţie/Ghiduri curente; Totodată AJFP Olt pune la dispoziția contribuabililor în mod mod gratuit, la sediile administraţiilor judeţene a finanţelor publice, într-un spaţiu special amenajat, un calculator conectat la Internet, în scopul accesării tuturor serviciilor puse la dispoziţie de către instituție, asigurând totodată şi îndrumarea corespunzătoare în utilizarea serviciilor la distanţă.