FISCUL DIN OLT VINDE LA LICITAȚIE TERENURI ȘI O AUTOUTILITARĂ

0
795

Mai multe licitaţii vor fi organizate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelelor Publice (AJFP) Olt prin Serviciul Fiscal Orășenesc Balș care încearcă să vândă bunuri executate silit de la firme sau persoane fizice cu datorii. Bunurile sunt scoase pentru a patra, a cincea sau chiar a șasea oară la licitație. Licitațiile vor avea loc pe 1 iulie la sediul Serviciului Fiscal orășenesc Balș, strada Nicolae Bălcescu, numărul 13.

Pe 1 iulie, Serviciul Fiscal Orășenesc Balș din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, scoate la vânzare o serie de bunuri, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 30 iunie 2021.

Printre acestea se numără un teren , arabil, intravilan în suprafață de 666,50 mp situat în comuna Bobicești, preț de pornire al licitației 5.000 de lei, exclusiv TVA; teren, arabil, extravilan în suprafață de 2591,50 mp situat în comuna Bobicești, preț de pornire al licitației 4.000 lei, exclusiv TVA; teren, arabil, extravilan în suprafață de 195,50 mp situat în comuna Bobicești, preț de pornire al licitației 150 de lei, exclusiv TVA; teren, arabil, extravilan în suprafață de 1163 mp situat în comuna Bobicești, preț de pornire al licitației 1.150 de lei, exclusiv TVA. Bunuri scoase la mezat se află la a cincea strigare.

Tot pe 1 iulie, Serviciul Fiscal Orășenesc Balș, scoate la licitație o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, an fabricație 2007, lipsă motor, prețul de evaluare sau de pornire al licitației, exclusiv TVA, este de 8.500 de lei. Bunul scos la vânzare se află la a patra strigare.

Nu în ultimul rând, în aceeași zi, Fiscul din Balș, scoate la licitație un teren intravilan în suprafață de 400 mp, situat în localitatea Bobicești, sat Bechet, preț de pornire al licitației 1.600 de lei, exclusiv TVA. Licitația se află la al șaselea termen.

Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației următoarele documente: oferta de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoane juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport și declarație pe propria răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul. Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa la sediul Serviciului Fiscal Orășenesc Balș sau la numărul de telefon 0249.406.232.