FIRME DIN OLT, ÎN INSOLVENȚĂ

0
258

Numărul insolvenţelor a scăzut în primele nouă luni cu aproape 35 de procente în Olt, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, dacă în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, 46 de firme din Olt au fost nevoite să declare insolvenţa, în aceeaşi perioadă din 2020 numărul societăţilor care au apelat la această procedură, din cauza problemelor financiare, este de 30. La nivel naţional, cele mai mari scăderi ale numărului de insolvenţe au fost consemnate în judeţele Harghita (-61,02%), Tulcea (-60,87%) și Argeș (-46,21%).

În schimb, în Sălaj numărul insolvenţelor a crescut cu 169%, dar tot pe plus a încheiat în primele nouă luni şi Sibiul (122%).